GATA cu PENSIILE SPECIALE! Un pas mare spre ANULAREA acestora

GATA cu PENSIILE SPECIALE! Un pas mare spre ANULAREA acestora

Partidul Mișcarea Populară a făcut un pas mare spre anularea pensiilor speciale, care au creat atâtea nemulțumiri și inechități în societate, informează Florin Remeţan, preşedintele filialei judeţene a partidului.

Acesta reaminteşte că în urma contestației depuse de PMP la Curtea Constituțională a fost anulat proiectul codului administrativ care prevedea pensii speciale pentru primari și alte categorii de angajați din administrația publică locală. Al doilea pas a fost consemnat acum: În urma unei inițiative legislative iniţiate de PMP privind pensiile speciale ale deputaților și senatorilor, precum și cea a Avocatului Poporului, dar și privind pensiile de serviciu ale anumitor categorii profesionale, precum diplomați, funcționari publici parlamentari sau ale personalului Curții de Conturi, toate acestea au fost abrogate în mod tacit de Senat.

„Pensiile speciale reprezintă furt din bani publici”

„Este o victorie uriaşă a PMP şi a normalităţii – pensiile speciale reprezintă furt din bani publici. Orice pensie care nu se bazează pe contributivitate, ci pe cârdăşii cu politicienii, trebuie să dispară”, a spus ec. Florin Remețan, președinte PMP Arad.

În opinia liderului PMP Arad, este cu totul anormal ca după 45 de ani de muncă, să fie pensionari care primesc pensii de 700 – 800 de lei, pe când şmecherii ajung să primească şi 35.000 de lei pe lună, adică de aproximativ 50 de ori mai mult. „Dacă legea ar fi adoptată astăzi, s-ar anula aproximativ 9.200 de pensii speciale. Dintre beneficiarii acestora amintesc 816 foşti parlamentari care primesc o pensie medie de 4.282 de lei, 3.629 de foşti magistraţi cu o pensie medie de 17.537 de lei lunar, 858 de foşti diplomaţi ce au o pensie medie de 5.480 de lei lunar. S-au mai acordat pensii de serviciu pentru beneficiari de la Curtea de Conturi unui numar de 606 persoane, media fiind de 7.640 de lei. De asemenea, 1.814 pensionari din postura de personalauxiliar de specialitate al instanțelor judecatorești și al Parchetelor au câştigat în medie câte 4.024 de lei. PMP este singurul partid care susţine anularea tuturor pensiilor speciale, cu excepţia celor acordate veteranilor de război, foștilor deportați și deținuți politici. În altă ordine de idei, anularea pensiilor speciale ar fi un prim pas absolut crucial în reechilibrarea balanţei Bugetului Asigurărilor Sociale. Spre exemplu, în 2018, deficitul din pensii a fost de 2,45% din PIB, reprezentând 4,5 miliarde de euro.Astfel, deficitului de 14,580 miliarde de lei subvenționat prin livrare directă la Casa Națională de Pensii, i se mai adaugă2,387 miliarde de lei pensiile din Ministerul de Interne, 3,066 miliarde de lei pentru pensiile foștilor angajați ai Ministerului Apărării, 3,891 milioane lei pentru indemnizațiile (pensiile speciale) ale foștilor senatori și 9,442 milioane lei, pensiile speciale ale foștilor deputați. De aici rezultă că în urma demersului PMP, se va face dreptate tuturor pensionarilor dar măsura va fi benefică și pentru reechilibrarea bugetului asigurărilor sociale”, a mai declarat ec. Florin Remețan.

  1. serios Remetane? de asta te doare pe tine acum? de asta nu poti dormi noaptea? sa stii ca unii chiar merita pensii speciale!

    Raspunde
  2. […] „Este o victorie uriaşă a PMP şi a normalităţii – pensiile speciale reprezintă furt din bani publici. Orice pensie care nu se bazează pe contributivitate, ci pe cârdăşii cu politicienii, trebuie să dispară”, a spus ec. Florin Remețan, președinte PMP Arad, scriu cei de la newsar.ro […]

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.