Marin Lupaş, consilier local municipal independent, aduce o acuzaţie gravă administraţiei Falcă: A pierdut un proiect important, în valoare de 6,5 milioane de franci elveţieni, care viza reabilitarea reţelelor de transport şi distribuţie a energiei termice din Arad.
Lupaş afirmă că în şedinţa Consiliului Local Municipal (CLM) din 22 august administrația locală propune schimbarea finanţării proiectului de reabilitare a reţelelor de transport şi distribuţie a energiei termice, din fonduri nerambursabile prin Programul de Cooperare Elveţiano-Român, în finanţare din fondurile proprii ale arădenilor, ca urmare a pierderii celor peste 6,5 milioane de franci elveţieni.
„Cert este că Aradul pierde milioane de lei nerambursabili pentru un proiect vital de reabilitare a reţelelor termice şi modernizarea punctului termic din cartierul Aradul Nou. Îl invit pe primarul Falcă să explice motivele acestui eşec, dar lăsând la o parte contrele politice deoarece realizarea acestui proiect este vehiculată de PNL peste 4 ani de zile. Am văzut că având acces la documentele din ministere, senatorul PSD Fifor a ieşit deja la atac, ori cred că arădenii nu au nevoie de atacuri politicianiste inutile pe un asemenea subiect important”, a declarat Marin Lupaș.
Potrivit acestuia, practic, în ședința CLM se vor lua 25 milioane de lei din altă parte pentru a acoperi golul cauzat de banii pierduţi. „De unde se iau? O parte cel puţin de la consultanţa pentru depunerea proiectelor din fonduri europene, sugerându-se că aceasta este mult mai ieftină decât s-a prevăzut la construcţia bugetului”, spune consilierul local. „Mi-e frică de un scenariu sumbru în care să rămânem fără reabilitarea reţelelor termice, iar depunerea proiectelor europene pe domeniile disponibile să fie amânată cu riscul de a pierde şi acele oportunităţi, aşa cum s-a întâmplat cu programul elveţiano-român”, consideră Marin Lupaş.
Au fost piedute fondurile intenționat?
Consilierul municipal independent cere explicaţii ferme din partea primarului şi aparatului administrativ: „Nu se poate să fim minţiţi electoral ani de zile cu un proiect care presupune o asemenea investiţie pierdută. Este un nou eşec al administraţiei Falcă, în continuarea celui din 2015 cu certificatele CO2, dar acum cineva trebuie să şi-l asume, sau să dezvăluie adevăratele motive. Pentru că mă întreb dacă nu s-au pierdut fondurile intenţionat: Acum vor fi trecuţi banii din bugetul local pentru modernizarea reţelelor, proiectul nu se face în viitorul apropiat şi vom ajunge să folosim banii în altă parte, eventual pentru a mai acoperi din crizele perpetue ale achiziţionării gazului pentru CET.”
„Între timp proiectul „regenerării urbane” se face repede pentru că vin alegerile şi, bine-nţeles, nu-şi va mai asuma nimeni încă o răscolire a spaţiilor dintre blocuri pentru schimbarea conductelor de termoficare, ca urmare pierderile sistemului centralizat de termoficare vor deveni din ce în ce mai mari şi uite aşa CET-ului i se asigură o moarte lentă dar sigură”, concluzionează Marin Lupaş. Consilierul independent acuză „această strategie perfidă pe care se brodează tot felul de scandaluri politicianiste pe care sunt sigur că le vom mai avea pe tema sistemului centralizat de termoficare. Ca de obicei, din păcate arădenii sunt la mijloc, privesc înmărmuriţi cum politicienii se ceartă în timp ce ei plătesc din ce în ce mai mult pentru încălzire”.
Lasă un comentariu