Gazon unic în România, la Arad. Unde va juca UTA în noul SEZON

Gazon unic în România, la Arad. Unde va juca UTA în noul SEZON

Călin Bibarț, viceprimarul Aradului, a adus astăzi la cunoștință arădenilor, prin intermediul unei conferințe de presă, etapele modernizărilor ce vor urma să aibă loc pe stadioanele Motorul și Gloria.

”Primele două etape se vor juca tot pe Motorul. În paralel, vom omologa Gloria pentru nivel de liga secundă. Urmează să amplasăm tribune metalice, capacitatea va ajunge undeva la 2.000 de locuri, și vom pune la dispoziția echipei vestiarele. În același timp, începem lucrările la Motorul, pe care îl dorim la nivel de Divizia A. Vor fi lucrări la gazon, drenaj, irigații, iar numărul de locuri din tribune va fi 4.000. Investiția este de 600.000 de euro, pentru că ulterior dorim să rămână al doilea teren al echipei UTA”, a declarat viceprimarul Călin Bibarț.

Alexandru Meszar a precizat că noul gazon de pe stadionul Motorul va fi unic în România: „După finalizarea acestei lucrări, și aici mă refer în special la noul gazon, sunt sigur că arena Motorul va rămâne în continuare pe canalele media naționale, deoarece va fi un gazon unic în România, pe care o să-și dorească mai toate echipele să-l calce. Eu, personal, am călcat pe un gazon asemănător la Manchester, iarbă naturală perfectă,  fără smocuri, fără pământ , nu se îngălbenește, nu îngheață”.

„UTA este a Aradului, a tuturor arădenilor. Iar cetățenii e firesc să fie reprezentați de Primărie, pilonul cel mai important în proiectul  UTA, având în vedere că acoperă bugetul clubului în procent de 80 %. Din aceste puncte de vedere este normal și firesc să vină soluția pentru infrastructură tot din partea PrimărieiNe bucurăm foarte mult de angajamentul făcut azi de Primărie, dar trebuie să subliniez că este un angajament ambițios, care necesită o sincronizare perfectă și respectarea termenelor în totalitate. Etapele se joacă, datele lor nu pot fi modificate, iar terenurile, respectiv Gloria și Motorul trebuie omologate de FRF, Gloria în data de 30 martie pentru Liga II și arena Motorul până undeva în data de 15 iulie pentru Liga I”, a afirmat Alexandru Meszar, omul care a conceput proiectul UTA.

16121493_1259836410761211_403313066_o

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.