Geanina Pistru, declarată INCOMPATIBILĂ de Agenţia Naţională de Integritate

Geanina Pistru, declarată INCOMPATIBILĂ de Agenţia Naţională de Integritate

Geanina Pistru, consilier local în cadrul Consiliului Local Municipal Arad, a fost declarată incompatibilă de către Agenția Națională de Integritate (ANI).

Potrivit ANI, ea a încălcat dispozițiile art. 90, alin. (1) din Legea nr. 161/2003 care prevede următoarele: „consilierii locali și consilierii județeni care au funcția de președinte, vicepreședinte, director general, director, manager, administrator, membru al consiliului de administrație sau cenzor ori alte funcții de conducere, precum și calitatea de acționar sau asociat la societățile comerciale cu capital privat sau cu capital majoritar de stat ori cu capital al unei unități administrativ-teritoriale nu pot încheia contracte comerciale de prestări de servicii, de executare de lucrări, de furnizare de produse sau contracte de asociere cu autoritățile administrației publice locale din care fac parte, cu instituțiile sau regiile autonome de interes local aflate în subordinea ori sub autoritatea consiliului local sau județean respectiv ori cu societățile comerciale înființate de consiliile locale sau consiliile județene respective.”

Astfel, într-un comunicat al ANI se arată că: „În perioada exercitării mandatului de consilier local, S.C. AUTO TEHNIC S.R.L. (societate comercială în cadrul căreia aceasta deţine calitatea de asociat unic) a încheiat contracte de prestări servicii și furnizare de produse, în valoare totală de 59.859,32 Lei (la care se adaugă TVA de 14.990 Euro) cu S.C. Compania de Transport Public S.A. ARAD și S.C. Centrala Electrică de Termoficare Hidrocarburi S.A. (societăți comerciale care funcționează sub autoritatea C.L. al Municipiului Arad), încălcând, astfel, dispozițiile art. 90, alin. (1) din Legea nr. 161/2003.”

  1. xxxxx asta , ar fii cazul sa mai dispara din peisaj , ca prea ii are pe toti la mana , inclusiv pe marele vizionar care ii mananca din palma .

    Raspunde
  2. sa fie asta o alta manarie de-a lui falca , care incet incet ajunge sa-i indeparteze , pe toti cei care il au cu ceva la mana ,si care ar putea fii a amenintare pentru viitorul lui politic ,
    seculici ,igas , tipei, joctu , tolea , si multi altii !

    Raspunde
    • Nuuuuuuu!!! urmeaza SANDU LEAH, cu el a impartit fam.Pistru toate afacerile din timpul cand a fost viceprimar…de aici si denumirea de ” om de afaceri prosper!”cica asa se vede LEAH. CIONCA STA LA RAND!!!!RABDARE,RABDARE.

      Raspunde
  3. Geanina e desteapta foc ea stie tot dar cand eram la scoala GEANINA a fost singura din clasa care nu a luat BACALAUREATU iar acum ne da lectii….Rusine sa-ti fie!!!!

    Raspunde
  4. Geanina trebuia sa fie demult la puscarie la cate afaceri (spagi)a facut cu diversi gen CHIRILOV ADRIANA, Popa florin,si multi altii DNA -ule inteaba-i de sanatate si te vei cruci ce afli….

    Raspunde
  5. Geanina Pistrui este mana dreapta a lui FALCA nu o spun eu a spus-o deputatul TIPEI intr-un discurs la o intrunire pdl ca defapt primaria este condusa de GEANINA PISTRUI nu de GHEORGHE FALCA!!!! Asa oameni are FALCA in jurul lui….Oare el cum este??? Daca ne luam dupa proverbul acela….Spunemi cu cine te imprietenesti sa-ti spun cine esti!!! Inseamna ca nici primarul nostru cel mai iubit si destept Gheoghe FALCA nu este diferit de ei…..Au pus mana pe tot ce s-a putut in ARAD……Probabil o sa vina si vremea cand or sa dea socoteala…. IMPOSTORILOR sI PARVENITILOR!!!!

    Raspunde
  6. Se clatină dinastia

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.