Generația Z implicată în tratamentul precoce al diverselor patologii din sfera ORL, la UVVG Arad

Generația Z implicată în tratamentul precoce al diverselor patologii din sfera ORL, la UVVG Arad

Conducerea Universității de Vest „Vasile Goldiș” (UVVG) Arad și-a propus să implice generația Z în tratamentul precoce al patologiilor nasului, gâtului și urechilor.

Asociația pentru cultură, educație și tineret „Vasile Goldiş” Arad, din cadrul Universității de Vest „Vasile Goldiș” din Arad, în calitate de beneficiar, anunță finalizarea proiectului „Implicarea generației Z în tratamentul precoce al patologiilor nasului, gâtului și urechilor” – contract de finanțare nerambursabilă numărul 2020/12.04.2023, din cadrul programului „Proiecte de tineret, învăţământ şi recreative 2023” Sesiunea I al Centrului Municipal de Cultură Arad, derulat în perioada aprilie-iunie 2023.

Proiectul a fost implementat în parteneriat cu Policlinica dr. Turcin și Colegiul Medicilor Arad.

Echipa de realizare și implementare a proiectului a fost formată din cadre didactice ale Facultății de Medicină din cadrul U.V.V.G.: asist. univ. drd. Alexandru Chioreanu, (responsabil de proiect), conf. univ. dr. Sorin Bașchir (membru), șef lucrări dr. Luminița Turcin (membru), asist. univ. dr. Dana Zdremțan (membru), asist. univ. dr. Radmila Bugari, asist. univ. drd. Ioana Floarea (membru) precum și voluntarii: Darius Roman, Adelina Boca, Bianca Oprean-Maller, Michele Crisci și Mohammed Duhair, medici rezidenți ai Secției Clinice ORL din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad.

Valoarea totală a proiectului a fost de 3.334 lei, din care asistența financiară nerambursabilă a fost de 3000 lei. Proiectul s-a derulat la Universitatea de Vest „Vasile Goldiș” din Arad, pe o durată de 3 luni.

Obiectivul general al proiectului a vizat acumularea de cunoștințe din diverse arii medicale pentru a preveni patologiile nasului, gâtului și urechilor.

La finalul proiectului, grupul țintă a dobândit cunoștințe noi, făcând mai uşoară abordarea multidisciplinară în prevenţia patologiilor din sfera ORL.

175 de studenți, medici rezidenți și medici specialiști au participat, la sfârșitul implementării proiectului, la conferința „ORL pe înțelesul tinerilor. Prevenție, patologie, tratament”, unde au avut loc 33 de prezentări. Participanții la lucrările conferinței au reprezentat 3 centre universitare: Arad, Oradea și Timișoara, și au avut ocazia să asiste la prezentarea patologiilor ORL din punctul de vedere a 9 specialități medicale.

În cadrul proiectului, au fost acordate, pe lângă diplomele de participare, 75 de diplome creditate cu credite EMC de Colegiul Medicilor Arad, 6 credite fiind acordate de Colegiul Medicilor exclusiv pentru conferința desfășurată în cadrul proiectului.

Tinerii au primit cu entuziasm conferința desfășurată în cadrul proiectului, fapt reflectat și în chestionarele de satisfacție completate, urmând ca, în viitor, să mai fi organizate și alte proiecte de asemenea anvergură, pe alte teme medicale.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.