Gheorghe Falcă a anunţat că VA CANDIDA pentru UN NOU MANDAT de primar al Aradului

Gheorghe Falcă a anunţat că VA CANDIDA pentru UN NOU MANDAT de primar al Aradului

În contextul în care în ultima perioadă în presa arădeană au apărut speculaţii pe marginea candidaturii unora sau a altora la funcţia de primar al Aradului, Gheorghe Falcă, primarul pe funcţie şi co-preşedinte al PNL Arad, a declarat într-o conferinţă de presă că aproape sigur va candida pentru un nou mandat.

Gheorghe Falcă a făcut afirmaţia răspunzând unei întrebări venite din partea presei şi a întărit-o, apoi, în faţa camerelor de luat vederi, la sfârşitul conferinţei.

Potrivit unor surse, Gheorghe Falcă nu a abandonat nici varianta de a merge la Bucureşti, într-o funcţie de ministru, numai că nu este dispus să dea pasărea din mână (Primăria Municipiului Arad) pe cea de pe gard, reprezentată de o iluzorie poziţie într-un viitor guvern.

Cu alte cuvinte, va candida anul viitor pentru un nou mandat de primar iar abia din toamna lui 2016, când ar putea fi ales senator sau deputat de Arad, ar putea face pasul spre o funcţie în guvern.

Posibilitatea ca acest lucru (adică accederea mai rapidă a lui Falcă într-o funcţie de ministru) să se întâmple anul acesta este redusă, mai ales că la vârful noului PNL se aude că se dispută, încă, funcţia de prim-ministru…

  1. bucurestenii sunt satui de el,dar problema e ca s-au saturat si aradenii…in veci pomenirea lui!

    Raspunde
  2. Astept momentul !

    Raspunde
  3. N-avem noi norocul asta sa mai candideze o data.

    Raspunde
  4. Va candida! Falca are relatii la SRI si DNA Timis.Nu va avea probleme!

    Raspunde
  5. Numele Coldea nu va spune nimic?

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.