Gheorghe Falcă este tot mai activ pe Facebook, acolo unde intervine şi le răspunde celor care îl critică.
Problema e că o face într-un mod care nu-i face cinste, intervenţiile sale conţinând inclusiv greşeli gramaticale, aşa cum reiese şi din exemplele prezentate de noi.
Chiar dacă unele dintre postări au fost şterse între timp, ele au fost salvate în prealabil, ca o dovadă a faptului că gramatica limbii române este, într-adevăr, grea pentru unii.
De remarcat, că nu este pentru prima dată când sunt semnalate greşeli gramaticale elementare în postările lui Gheorghe Falcă, o posibilă explicaţie pentru acestea fiind aceea că, neavând suficient timp, îi lasă pe alţii să-i administreze contul de Facebook.
asta e cea mai mica problema a falcosului. are el altele mai mari. asta poate fi trecuta cu vederea.
Ori Fălcuță e certat cu gramatica ori lasa pe alt certat să-i administreze contul. Dar problema e că îi face rău lui Fălcuță.
Mai trebuie spus ca domnul este doctor in comunicare la Universitatea Bucuresti. Si sa fim corecti pana la capat, vorbeste cam la fel
Falca este certat si cu viul grai. In loc de cai de rulare pe la Ghilea spunea cai de rurare (emisiunea din 26 ianuarie 2016). Tot in emisiunea de la Ghilea din aceiasi data Falca spune ca elicopterul „sta pa camp” nu pe camp. La emisiunea din 8 decembrie tot de la Ghilea cand lauda proiectul de Capitala Europeana a spus de vreo 2 ori ca si-au facut rorurile nu rolurile. La interviul de acum 4 ani despre proiectul de la CET spune in loc de repeti – repreti. Si exemplele ar putea continua
E certat el cu jumatate de oras, dar macar alora poa’ sa le-o suga. Limbii romane, nu.
Un penal de primar.
Jenant pt un primar cu pretentii
El stă bine cu socotelile. Știe ce îi place….
Studiile de fezabilitate sunt flebețea lui. Fără număr..
Cu gramatica, e mai greu. Acum e la o șaormă cu bacea Obama. Își fac selfi-uri cu muștar la boca..
Feblețe.
Se pare că și tu stai bine !
Borfaș de 2 bani, aproape toți primarii din țară sunt borfași inculți