Gheorghe Falcă o ACUZĂ pe Florentina Horgea, Prefectul județului Arad, de ABUZ. Ce s-a întâmplat

Gheorghe Falcă o ACUZĂ pe Florentina Horgea, Prefectul județului Arad, de ABUZ. Ce s-a întâmplat

Primarul municipiului Arad, Gheorghe Falcă, susține că nu i se pare normal ca întâlnirea pe care trebuia să o aibă cu comisarul șef al Gărzii de Mediu să aibă obligatoriu loc în prezența Prefectului județului Arad.

Pentru exercitarea corespunzătoare a atribuţiilor sale, primarul colaborează cu serviciile publice deconcentrate ale ministerelor si celorlalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale din unităţile administrativ-teritoriale, precum şi cu consiliul judeţean”. Cel puţin aceasta prevede Legea 215/2001, art.63 alin. (6), care a constituit şi temeiul legal în baza căruia edilul Gheorghe Falcă a solicitat o întrevedere cu comisarul şef al Gărzii de Mediu Arad, Sorin Brădicean.

Această întâlnire  trebuia să aibe loc joi, 20 septembrie 2018, ora 11. Cu toate că iniţial ambele părţi conveniseră atât asupra datei, cât şi a orei, ulterior Sorin Brădicean a cerut ca întâlnirea să aibe loc în biroul prefectului judeţului Arad, anunță Primăria.

„Cu toate că există temeiul legal care permite şi chiar încurajează o colaborare directă a primarului cu serviciile publice deconcentrate ale ministerelor şi celorlalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale, se pare că prefectul judeţului Arad nu  doreşte acest lucru. Mi se pare un abuz să impui ca o întâlnire de lucru între primar şi comisarul şef al Gărzii de Mediu să aibe loc cu acordul, în prezenţa şi numai în locaţia stabilită de reprezentantul Guvernului în teritoriu. Îi reamintesc doamnei prefect Horgea că o parte din instituţii funcţionează în spaţiile noastre. Dau numai câteva exemple:  Inspectoratul Teritorial de Muncă, Direcţia de Sănătate Publică, Oficiul Judeţean pentru Protecţia Consumatorului, Direcţia Generală a Finanţelor Publice, Casa Judeţeană de Pensii, Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate. Acest lucru dovedeşte că până acum a existat o bună şi corectă colaborare între Primăria Arad şi aceste instiuţii. Ea ar trebui să rămână aşa şi pe mai departe. Mă suprinde neplăcut faptul că o fostă angajată a Primăriei încearcă, profitând de funcţia în care a fost numită,  să distrugă această colaborare instituţională. Pe de altă parte, nu pot să nu remarc slugărnicia celor numiţi în funcţii de conducere pe alte criterii decât cele strict profesionale. Aceştia fie nu cunosc, fie nu respectă legislaţia în vigoare, a declarat primarul municipiului Arad, Gheorghe Falcă.

  1. falca sa suparat ca trebuie sa merga in biroul prefectului, ca e prea departe de biroul lui de magraon, probleme grele are falca….nu toti sunt lugile lui…de aia nu se lucreaza in Arad pentru ca tot felul de aroganti ocupa functii inalte in administratie si se cred dumnezei

    Raspunde
  2. Trebuia ca la aceasta intalnire sa participe si tanti Veorica ,Ciodache …. si sa se tina la Videle !

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.