Gheorghe Sabău, consilier județean social-democrat, afirmă că PNL Arad livrează în aceste zile secvenţe demne de Stan şi Bran, pe modelul unde nu-i cap, vai de căciulă.
„Cuşma, una mult prea mare pentru un căpşor atât de mic, o poartă Sergiu Bîlcea, în cazul de faţă poznaşul liberal de servici. Ultima năzbâtie a micului Falcă este legată de deşeuri, proiect care oricum e plin de bube după cum bine ştie deja toată lumea. Chiar dacă trupa lui Marinel Cionca nu ne crede încă pe cuvânt, Masterplanul de Deșeuri trebuia implementat după o serie de prevederi clare, structurate pe capitole. Una dintre ele spune explicit că cele două tipuri de staţii din judeţ, cele de sortare şi cele de transfer, necesită obligatoriu să fie prevăzute cu cântare. Nu are nicio relevanţă pentru ei, deoarece în decembrie sfidând orice înscris legal le-au declarat operante în absenţa multor elemente, inclusiv cele menţionate. În ianuarie însă, înainte de a pleca în concediu în ţările calde, junele Bîlcea a avut o străfulgerare providenţială. Una de care este capabil doar cineva crescut la şcoala chiparosului din Brad. Cu seninătate maximă, Sergiulică a spus Hocus-Pocus şi a luat cântarele de la departamentul drumuri judeţene adică control trafic şi le-a înghesuit rapid în staţiile pentru deşeuri. Noi ştim că om destoinic de dreapta şi cu viziune cum este, vicele de la judeţ a dorit să le facă un serviciu imens transportatorilor care în aceste zile se bucură de ideea sa genială după ce le-a dat liber în toată regula la supratonaj. Unde mai pui că acelaşi Bâlcea este şi tata drumurilor judeţene care arată ca după un raid atomic şi cărora tonele suplimentare motorizate le va da un lifting primăveratic. Dă-i înainte Sergiulică, în ritmul ăsta ai şanse să ajungi preşedinte, chiar şi de ţară“, spune consilierul judeţean al PSD Arad, Gheorghe Sabău.
Lasă un comentariu