Gheorghe Seculici a dezvăluit locația pentru Monumentul Marii Uniri. Unde poate fi amplasată opera de artă (GALERIE IMAGINI)

Gheorghe Seculici a dezvăluit locația pentru Monumentul Marii Uniri. Unde poate fi amplasată opera de artă (GALERIE IMAGINI)

În timp ce administrația arădeană bâjbâie în ceea ce privește găsirea unei locații unde să fie amplasat Monumentul Marii Uniri, soluția a fost sugerată elegant de arhitectul Gheorghe Seculici, cu ocazia manifestărilor prilejuite de sărbătorirea a 25 de ani de la „nașterea” Consiliului Județean Arad.

Arhitectul Gheorghe Seculici, fost – între altele – președinte al Consiliului Județean Arad, a explicat modul în care a fost proiectat sediul instituției, nu doar ca operă arhitecturală de sine stătătoare, ci inclus într-un plan care cuprinde întreaga zonă. Având Consiliul Judeţean ca reper major, această zonă a fost gândită ca un al doilea pol al oraşului, a spus Seculici, în care şi-ar găsi loc inclusiv Monumentul Marii Uniri, care ar urma să fie amplasat în locul în care este situat acum sediul Uniunii Artiştilor Plastici. Adică, în fața Consiliului Județean Arad.

De remarcat, că soluția oferită „pe tavă” de Gheorghe Seculici ar putea scoate autoritățile locale din impas, până la această oră nefiind stabilită o locație în ceea ce privește amplasarea monumentului, deși anul viitor se împlinesc 100 de ani de la Marea Unire.

  1. Ar fi locul ideal , am scapa asfel si de cladirea artistilor plastici care arata mizerabil si strica aspectul zonei . Daca s-ar renova si cladirea sindicatelor care arata ca o ruina iar intersectia s-ar asfalta ( nu inteleg de ce a ramas nereabilitata , a ajuns sa fie sub nivel ) chiar s-ar vedea o imbunatatire substantiala a zonei.

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.