Glad Varga a definitivat, în aceată săptămână, proiectul de lege privind interzicerea exploatării masei lemnoase din Parcurile Naționale.
„Deşi, conform legislaţiei în vigoare, periclitarea, gestionarea ilegală, degradarea sau distrugerea fondului forestier reprezintă o ameninţare la adresa securităţii naţionale, tăierile ilegale continuă. Încă de la începutul anului, au existat o serie de acţiuni ale ONG-urilor, care au semnalat situaţii de tăieri ilegale de păduri la nivel naţional. În Parlament, actuala coaliţie de guvernare se îndreaptă cu paşi mărunţi către decimarea tuturor măsurilor luate anul trecut pentru înăsprirea contravenţiilor silvice“, a declarat deputatul liberal Glad Varga.
„În acest context, consider că este necesar un demers legislativ ferm, respectiv interzicerea exploatării masei lemnoase în parcurile naţionale, în anumite condiţii. Supun aşadar dezbaterii publice proiectul de lege de mai jos şi vă invit să îmi transmiteţi observaţiile/comentariile/propunerile dvs. la adresa de e-mail: cabinet@gladvarga.ro până la data de 15 mai 2017“, a spus Glad Varga.
„Parcurile Naționale vizate de această lege: Semenic – Cheile Carașului (Caraș-Severin), Retezat (Hunedoara), Piatra Craiului (Argeș • Brașov), Munții Rodnei (Bistrița-Năsăud • Maramureș • Suceava), Munții Măcinului (Tulcea), Defileul Jiului (Gorj • Hunedoara), Domogled – Valea Cernei (Caraș-Severin • Gorj • Mehedinți), Cozia (Vâlcea), Cheile Nerei – Beușnița (Caraș-Severin), Cheile Bicazului – Hășmaș (Harghita • Neamț), Ceahlău (Neamț), Călimani (Bistrița • Harghita • Mureș • Suceava), Buila-Vânturarița (Vâlcea)“, a precizat deputatul liberal.
Proiectul de lege poate fi consultat aici:
http://gladvarga.ro/wp-content/themes/gladvarga/assets/pdf/Proiect_lege_impadurire.pdf
În următoarea perioadă demersul meu va consta în:
-dezbatere publică pe tema proiectului de lege
-dezbatere în comisia de specialitate a PNL
-întregistrarea proiectului legislativ în forma finală.
Lasă un comentariu