După ce a fost adoptat în Senat, prin votul majorităţii PSD-ALDE, proiectul de lege pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă nr.57/2007 privind regimul ariilor protejate, astăzi a fost discutată în Comisia pentru mediu şi echilibru ecologic a Camerei Deputaţilor conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice.
Propunerea legislativă a coaliţiei de la guvernare prevede posibilitatea de a modifica limitele ariilor naturale protejate prin scoaterea din interiorul acestora a acelor suprafeţe care, în iunie 2007, aveau licenţe de concesiune a activităţii miniere.
„Astfel, modificările naturale survenite în cei zece ani care au trecut de la acel moment, precum şi recomandările şi legislaţia europeană privind protejarea ariilor naturale sunt ignorate în favoarea unor interese de partid. Lista ariilor naturale afectate include zonele Apuseni, Bucegi, Buila-Vânturăriţa, Defileul Jiului, Grădiştea Muncelului Ciclovina, Munţii Maramureşului, Munţii Rodnei şi Porţile de Fier, adică un sfert din parcurile naţionale şi naturale de pe teritoriul ţării. Fără surprindere, constat şi că instituţia creată special pentru protejarea şi gestionarea ariilor naturale protejate, respectiv Agenţia Naţională pentru Arii Naturale Protejate, nu are nimic de spus referitor la această situaţie”, a declarat deputatul liberal Glad Varga.
„Reamintesc parlamentarilor PSD-ALDE că statul este „garantul conservării şi utilizării durabile a patrimoniului natural, obiectiv de interes public major şi componentă fundamentală a strategiei naţionale pentru dezvoltare durabilă”. În calitate de membru al Comisiei pentru mediu şi echilibru ecologic, voi vota pentru adoptarea unui raport de respingere a acestui proiect legislativ, care poate netezi calea şi către alte măsuri de declasificare a siturilor protejate”, a mai adăugat Glad Varga (foto).
Lasă un comentariu