Şoimii Lipova a părut că poate să producă o surpriză în amicalul de miercuri, după ce a deschis scorul din minutul doi prin Borteş. În cele din urmă experienţa celor de la Sebiş a făcut diferenţa, liderul seriei a IV-a din liga a treia reuşind să se impună cu scorul de 4 – 1. Lipova a avut şi probleme de efectiv pentru această confruntare, având doar trei rezerve pe bancă, dintre care unul dintre ei a fost portarul Marinca. Explicaţia pentru această situaţie e una simplă, majoritatea jucătorilor pregătiţi de Marius Grad având serviciu şi nu au putut lipsi de la job!
„A fost un test bun împotriva unei echipe valoroase, pregătită foarte bine fizic şi cu un obiectiv măreţ pe care sper să îl realizeze. Am vrut să vedem la ce nivel ne aflăm în acest moment. Nivel de omogenizare mă refer, pentru că e clar că fizic nu ne putem compara cu ei. Ei fac antrenamente zilnice, sunt foarte aproape de startul sezonului, noi ne pregătim de două – trei ori pe săptămână şi mai avem trei săptămâni până la primul meci oficial. Cu toate acestea sunt mulţumit de efortul depus de jucători“, ne-a declarat Marius Grad.
Fostul fundaş al UTA-ei a precizat că nu mai pot apărea noutăţi în cadrul lotului şi a fost tranşant în ceea ce priveşte lupta pentru promovare din liga a Iv-a: „Nu mă interesează să prind Pecica din urmă, nu acesta e obiectivul meu. Noi vrem să avem un joc bun şi să rămânem aceeaşi echipă frumoasă din tur.“
Lasă un comentariu