Grădinița din Șofronea este mai frumoasă începând de săptămâna aceasta, când a primit sub formă de donație 10 ghivece pentru flori, dar nu numai.
Acestea sunt realizate din anvelope vechi de mașină, vopsite în culori vii. Alături de ghivece, grădinița a primit pământ și mușcate care au fost plantate de cei mici în cadrul unei activități derulate cu prilejul „săptămânii altfel”.
De asemenea, grădinița a primit trei metri cubi de pavele din cauciuc, care vor fi montate în fața toboganelor astfel încât copiii să nu se accidenteze în timpul orelor de joacă.
Și nu este tot! Spre bucuria celor mici, zilele acestea este așteptată și o căsuță de joacă realizată tot din cauciuc.
Tote acestea au fost posibile datorită unui om de afaceri din comună. Este vorba despre Octavian Potolia, cunoscut pentru implicarea sa în rezolvarea problemelor comunității.
„Mă bucur că am reușit să ajut, mai ales că este vorba despre copii, despre viitorul nostru și al comunității din care fac parte. Cât de curând le vom amenaja și o suprafață cu gazon, cu ajutorul unui alt consătean, Adrian Blaj, căruia țin să-i mulțumesc”, a declarat Octavian Potolia (foto).
Lasă un comentariu