Sute de angajați ai CFR au declanșat, miercuri dimineață, o grevă spontană, sute de trenuri fiind oprite în toată țara.
Angajații CRF prostestează din cauza salariilor mici și pentru că nu a fost reînnoit contractul colectiv de muncă, care a expirat luni.
Protestul s-a declanșat inițial la Cluj-Napoca și greviștii au declarat că protestul va dura 2 ore, însă liderii sindicali spun că greva este una necontrolată și se poate prelungi oricât. Protestul s-a extins parțial la regionalele Brașov, Constanța, Craiova, Iași, Galați, Timișoara și București, iar trenurile din aceste regionale ar putea avea întârzieri.
„Compania atrage atenţia salariaţilor că acestă formă de protest încalcă procedurile legale, aduce grave prejudicii companiei, prin înregistrarea de pierderi financiare, şi afectează transportul pasagerilor care şi-au procurat deja biletele pentru efectuarea călătoriei, conform graficului de circulaţie din Mersul Trenurilor”, transmit reprezentanții CFR.
Sursa: Realitatea.net
Foto: Arhivă
Lasă un comentariu