Guvernul MAJOREAZĂ leafa președintelui, premierului și altor demnitari de rang înalt. Ce INDEMNIZAȚII vor primi aceștia!

Guvernul MAJOREAZĂ leafa președintelui, premierului și altor demnitari de rang înalt. Ce INDEMNIZAȚII vor primi aceștia!

Guvernul a decis să majoreze salariile demnitarilor, prin ordonanță simplă, potrivit unui anunț făcut de Gabriel Oprea. Președintele Klaus Ioahnnis a precizat că în opinia sa, aceasta este o măsură înțeleaptă.

Oprea a declarat că majorarea va fi aplicată pentru 48 de funcţii de demnitari, dar nu a indicat nivelul la care vor creşte indemnizaţiile:

„Salariul se majorează, de la 1 august, pentru 48 de funcţii prin această ordonanţă. Sunt două motive pentru care fac personal acest anunţ. Până la finalul acestui an vom avea creșteri de salarii în tot sistemul bugetar, pentru ca fiecare angajat să primească un salariu corect şi în raport cu munca sa. Salarizarea din sistemul public este o exigenţă europeană. După cum stiţi sarariul preşedintelui a fost mai mic decât al multor altor funcţii. Noul nivel de salarizare ţine cont de remunararea de la Înlata Curte de Casaţie şi Justitie. Cele mai mari salarii le vor avea preşedintele României, preşedintele ICCJ, preşedinţii celor două Camere şi premierul. Prin această măsură vrem să atragem oameni competenţi. În justitie sunt salarii mai mai decât în alte instituţii, consider că bunul mers din acest domeniu se datorează şi acestui lucru. Această măsură este corelată şi cu creşterea economică din acest an, nu în ultimul rând corelez această măsură cu lupta împotriva corupţiei”, a spus Gabriel Oprea.

Președintele a fost de acord cu această măsură. Klaus Iohannis a spus că i se pare o intenţie înţeleaptă, având în vedere că salariul unui demnitar reflectă poziţia acestuia în stat.

Indemnizaţiile preşedintelui, prim-ministrului şi preşedinţilor celor două Camere parlamentare vor fi majorate la 21.540 lei brut (15.108 lei net), remuneraţie pe care o va primi şi şefului ICCJ. Salarizarea vicepremierului va fi fixată la 20.000 lei brut (14.024 lei net).

Miniştrii şi alte categorii de demnitari, inclusiv şefii serviciilor de informaţii, vor primi o indemnizaţie lunară de 19.055 lei brut (13.365 lei net). În această ultimă categorie au fost incluşi şi consilierii prezidenţiali, care au rang de ministru.

Majorările vor fi aplicate începând cu luna august a acestui an.

În prezent, preşedintele ţării este remunerat lunar cu aproximativ 6.500 lei net, preşedinţii celor două Camere parlamentare şi prim-ministrul – cu 6.184 lei net, vicepremierul – cu circa 5.800 lei net, iar ministrul – cu 5.350 lei net.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.