Guvernul a modificat Legea ANL: Tinerii pot cumpăra case şi ÎN RATE sau cu CREDIT GARANTAT de stat

Guvernul a modificat Legea ANL: Tinerii pot cumpăra case şi ÎN RATE sau cu CREDIT GARANTAT de stat

Tinerii care locuiesc în imobile aparţinând Agenţiei Naţionale de Locuinţe (ANL) vor putea cumpăra casa respectivă fie cu un credit bancar contractat cu garanţia statului, fie cu plata în rate lunare, cu un avans de minimum 15% din valoarea de vânzare, procedură nepermisă până în prezent.

Facilităţile la cumpărarea de către tineri a unei locuinţe ANL au fost introduse de Guvern, printr-o ordonanţă aprobată în şedinţa de miercuri.

Contractul de vânzare cu plata în rate lunare va stipula că transferul de proprietate asupra locuinţei se produce după achitarea integrală a valorii acesteia, până în acel moment, locuinţele rămânând în administrarea autorităţilor administraţiei publice locale ale unităţilor administrativ-teritoriale în care acestea sunt amplasate.

Cumpărătorul va avea şi posibilitatea achitării în avans, în totalitate sau parţial, a ratelor rămase, inclusiv dobânda, până la data achitării integrale.

Contractul va mai stabili că persoana care cumpără locuinţa se obligă să achite ratele lunare la scadenţă, iar pentru neachitarea la termenul de scadenţă a obligaţiilor de plată, va datora după acest termen majorări de întârziere. În cazul neachitării a trei rate consecutive, contractul de vânzare-cumpărare va fi considerat reziliat de drept, fără nicio altă formalitate, titularul contractului fiind considerat de drept în întârziere şi având obligaţia de a preda locuinţa la data notificată.

În cazul rezilierii contractului, titularul este decăzut din dreptul de a solicita restituirea sumelor achitate, acestea constituindu-se în venituri la ANL.

Odată cu dreptul de proprietate asupra locuinţei va fi obţinut şi dreptul de proprietate asupra cotelor-părţi de construcţii şi instalaţii, precum şi asupra dotărilor care, prin natura lor, nu pot fi folosite decât în comun.

ANL a construit până în primăvara acestui an 3.200 de locuinţe (case şi apartamente), în 59 de amplasamente în cadrul programului locuinţe finanţate prin credit ipotecar şi peste 31.000 de apartamente destinate tinerilor de până în 35 de ani.

  1. locuitorii acestor apartamente sant si cei mai fanatici sustinatori ai lui falconeti , si fac asta drept rasplata pentru ca au primit aceste repartitii .

    Raspunde
  2. Caba Samuel si alti pupatori de slituri de-ale lui Falca locuiesc in aceste case

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.