Hipermarketurile, OBLIGATE să comercializeze PRODUSE LOCALE în proporție de minim 51%

Hipermarketurile, OBLIGATE să comercializeze PRODUSE LOCALE în proporție de minim 51%

Comercianții, persoane juridice autorizate vor avea, în curând, obligația să scoată în vânzare produse locale în proporție de 51%.

Comisia pentru agricultură a Camerei Deputaților a dat, săptămâna aceasta, aviz de adoptare proiectului de lege privind comercializarea produselor alimentare.

Astfel, potrivit proiectului de lege votat de deputaţi: „comercianţii – persoane juridice autorizate, au obligaţia ca pentru categoriile carne, ouă, fructe, legume, miere de albine, produse lactate şi de panificaţie să achiziţioneze aceste produse în proporţie de cel puţin 51% volum de marfă pe raft, corespunzător fiecărei categorii de produse, provenite din lanţul scurt de aprovizionare”.

Excepţie fac comercianţii cu o cifră de afaceri de până la 2 milioane de euro, echivalentă în lei.

Potrivit proiectului de lege, „lanţul scurt de aprovizionare este un lanţ de aprovizionare care implică un număr limitat de operatori economici în activităţi de cooperare şi de dezvoltare economică la nivel local şi regional şi relaţii strânse între producători, procesatori şi comercianţi”.

Proiectul de lege stabileşte, totodată, că pe etichetele produselor din carne proaspătă trebuie trecută țara de proveniență a cărnii, iar pe produsele procesate din carne trebuie trecut procentul de carne din România conţinut de acestea.

Proiectul de lege urmează să intre în dezbaterea plenului Camerei Deputaţilor, care este for decizional în acest caz.

Loading...

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.