Toamna a început cu o ediție inedită a clubului de lectură arădean „O carte pe lună”. Cea de-a VIII-a întâlnire a iubitorilor de cărți a avut loc la un grătar, în curtea unei căsuțe din incinta Ștrandului Neptun.
Deși frigul a început să-și arate colții, cei prezenți s-au încălzit cu legume și carne la grătar, pregătite de Silviu Dascăl, unul dintre participanți și gazda acestei ediții, cu un vin și, bineînțeles cu discuții interesante despre bestseller-urile lor preferate.
S-a vorbit despre „Pe aripile vântului” de Margaret Mitchell, „Ragtime” de E.L. Doctorow, „Lecții de magie” de Elizabeth Gilbert, „Singurătatea numerelor prime” de Paolo Giordano, „Culoarea Magiei” de Terry Pratchett, „Un pământ nou” de Eckhart Tolle, „Nașul” de Mario Puzo, „Capcana de vise” și „Dintr-un Buick 8”, ambele de Stephen King.
Cea mai dezbătută carte a fost însă Biblia, despre care a vorbit Silviu Dascăl. Deși cu toții am auzit de această carte și am citit pasaje din ea, știm destul de puține despre istoria ei și modul în care a fost scrisă, fiind de fapt o antologie de texte.
Dezbaterile au ținut până târziu, însă nici frigul nici lăsarea serii nu i-a speriat pe participanți, care s-au simțit foarte bine, ca de obicei, la cel mai „cool” club de lectură din Arad.
Surpriza acestei ediții, pregătită de organizatorii Alice-Catrinel Pușcașu și Norbert Szucs, este faptul că unul dintre participanți va câștiga, prin tragere la sorți, o carte cadou.
Lasă un comentariu