Ieșirea Marii Britanii din UE: EFECTELE asupra românilor

Ieșirea Marii Britanii din UE: EFECTELE asupra românilor

Referendumul din Marea Britanie cu privire la ieșirea englezilor din Uniunea Europeană a agitat spiritele de la București. Președintele Klaus Iohannis, premierul Dacian Cioloş, guvernatorul BNR Mugur Isărescu şi liderii partidelor politice s-au întâlnit azi, într-o ședință de urgență, pentru a discuta consecințele Brexitului.

„Cred că situaţia foarte deosebită în care ne aflăm acum datorită rezultatului votului de la referendumul din Marea Britanie de ieşire din UE impune o întâlnire de acest tip, în care ne armonizăm punctele de vedere, ne gândim la ce este de făcut. Din discuţiile preliminare pe care le-am avut cu liderii politici am înţeles că toată lumea este perfect de acord ca România să continue calea europeană, iar din discuţiile pe care le-am avut cu prim-ministrul şi guvernatorul am înţeles că nu sunt motive de îngrijorare pentru economia românească şi finanţe”, a declarat Klaus Iohannis.

Cursul valutar leu/euro a crescut cu aproape 1% imediat după deschiderea pieţei, ca reacţie la rezultatul votului din Marea Britanie, unde britanicii au votat pentru ieşirea din Uniunea Europeană. La ora 9.00, cursul era cotat la 4.55/4.5520, la un moment dat ajungând şi la 4,5650 lei/euro.

 

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.