PSD a depus astăzi lista candidaților la alegerile locale din 9 iunie 2024, atât pentru Primăria Arad, unde candidat este președintele Organizației Municipale PSD, Ilie Cheșa, cât și pentru Consiliul Local al municipiului Arad.
„Am depus astăzi listele de candidați pentru Primăria Arad și Consiliul Local al municipiului Arad, alături de colegii care vor candida la aceste alegeri, dar și de un impresionant număr de cetățeni care au venit să ne susțină și cărora le mulțumim pentru implicare. Sprijinul arădenilor ne dă energia de a merge înainte pe drumul pe care am pornit, cu dorința de schimbare, de a reda viață Aradului, să nu ne mai uităm cu invidie la Oradea sau Timișoara, ci să facem în așa fel încât Aradul să devină un exemplu pentru vecinii din vest și nu numai. Așa cum am spus de multe ori, avem datoria să le lăsăm copiilor noștri nu doar un oraș care să fie un punct de plecare spre o lume mai bună, ci un loc unde să-și dorească să rămână, din toată inima. Am alături de mine o echipă de oameni competenți, candidații noștri la Consiliul local al municipiului Arad, oameni bine pregătiți, apreciați în domeniile lor de activitate. Sunt convins că împreună vom reuși să readucem la viață acel Arad pe care ni-l dorim cu toții! Împreună schimbăm Aradul în bine!“, a declarat Ilie Cheșa, candidatul PSD la Primăria Aradului.
Lista candidaților PSD la Consiliul Local al municipiului Arad:
1. Ilie Cheșa – Manager, Viceprimar al Aradului
2. Gheorghe Furău – Medic, Șef secție Clinica Obstetrică-Ginecologie a Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad, Membru al Comisiei de Malpraxis a DSP Arad, al Societății Europene de Contracepție, al Societății Române de Chirurgie Minim Invazivă în Obstetrică Ginecologie, al Societății Române de Ultrasonografie în Obstetrică Ginecologie, al Fundației Diczfalusy, al Societății Româno Germane de Obstetrică Ginecologie, al Societății Române de Menopauză, al Colegiului Medicilor din Arad, al Camerei Federative a Medicilor și al AJVPS Arad.
3. Cosmin Buruc – Inginer, Inginer Responsabil cu Siguranța Circulației.
4. Csilla Aur – Profesor, Învățământ Primar la Grădinița PP4.
5. Georgiana Mariș – Economist, Inspector de specialitate.
6. Emil Motiu – Dr. Jurist, Pensionar MAI.
7. Andreea Gligor – Economist, Specialist.
8. Daniel Dascălu – Jurist, Liber profesionist.
9. Samuel Dragoș – Medic, Medic Specialist Medicina de Urgență la Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad, secția UPU-SMURD, Reprezentantul tinerilor în Consiliul Național al Societății Naționale de Cruce Roșie Română, membru al Biroului Județean Arad de Cruce Roșie.
10. Carmen Carina Căprucean – Asistent medical, Asistent Medical Șef la Policlinica Laser Sistem.
11. Monica Maxim – Asistent medical generalist, Cabinet Medical Privat.
12. Daniel Coman – Administrator, Societate Comercială.
13. Flavius Filip – Jurist, Director companie privată.
14. Loredana Precup – Medic, Medic Primar la Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad.
15. Mitru Dedulea – Pensionar.
16. Florin Flonta – Inginer, Inginer RVS.
17. Flavius Vărșăndan – Economist, Director General Adjunct Societate Comercială.
18. Aurora Faur – Student, Manager Societate Comercială.
19. Iasmina Marta – Economist, Funcționar Economic la Reprezentanța Auto.
20. Cătălin Gligor – Asistent medical, Brancardier la Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad.
21. Codruța Mateș – Economist, Director Magazin.
22. Diana Niculae – Administrator financiar, Administrator Financiar la Liceul Tehnologic de Industrie Alimentară Arad.
23. Denisa Sabău – Asistent medical, la Spitalul Clinic Județean de Urgență.
24. Ramona Bulzan – Funcționar administrativ, Societate Comercială Privată.
25. Andrei Mănăilă – Student, Împiegat Mișcare.
26. Samir Ionuț Istrate – Kinetoterapeut, Cabinet Medical Individual Privat.
27. Andrei Vermeșan Răzvan – Funcționar administrativ.
28. Raul Bistrean – Inginer silvic, Operator Societate Comercială Privată.29. Gheorghe Bontea – Mecanic auto, Șofer Societate Comercială Privată.
[…] Citeste articol integral Sursa & Foto Credit- “newsar.ro” […]