IMPORTANT! Anunțul făcut de Primăria municipiului Arad cu privire la SUPRAIMPOZITAREA pe clădiri și terenuri

IMPORTANT! Anunțul făcut de Primăria municipiului Arad cu privire la SUPRAIMPOZITAREA pe clădiri și terenuri

Proprietarii clădirilor şi terenurilor neîngrjite au la dispoziţie mai puţin 3 luni de zile pentru a face demersurile necesare evitării supraimpozitării. În acest sens ei trebuie să facă dovada faptului că au demarat începerea lucrărilor de construire, renovare sau demolare a clădirilor aflate într-un stadiu avansat de degradare, repectiv că au început amenajarea terenurilor neîngrijite, anunță Primăria.

Direcţia Venituri din cadrul Primăriei Municipiului Arad reaminteşte faptul că în conformitate cu prevederile art.489 alin.(5) din Legea nr.227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, pentru clădirile şi terenurile neîngrijite, situate în intravilan, consiliul local poate majora impozitul pe clădiri şi impozitul pe teren cu până la 500%.

În cursul acestui an, proprietarii clădirilor și terenurilor neîngrijite au fost somați, în condițiile Hotărârii Consiliului Local al municipiului Arad nr.235/10.07.2017 cu privire la aprobarea Regulamentului privind stabilirea condiţiilor de majorare a impozitului pentru clădirile/terenurile neîngrijite și terenurile agricole nelucrate timp de 2 ani consecutiv de pe raza municipiului Arad, să efectueze lucrările de întreţinere/îngrijire necesare şi să menţină în continuare clădirea/terenul în stare de întreţinere/îngrijire.

Pe baza evaluărilor din teren, a documentaţiei şi a fotografiilor efectuate, comisia de specialitate constituită în scopul inventarierii clădirilor şi terenurilor neîngrijite, a emis până la data de 15 mai 2018, aproximativ 16.000 de somaţii. Prin intermediul acestora, proprietarilor li se recomandă să facă demersurile necesare în vederea reabilitării clădirilor, informează municipalitatea.

Întrucât o parte dintre aceste somaţii s-au întors la expeditor, respectiv la Direcţia Generală Poliţia Locală, Departamentul Disciplină în Construcţii şi Afişaj Stradal, s-a recurs la somaţia publică a proprietarilor care nu au fost găsiţi la domiciliile fiscale. Prima somaţie publică cuprinde o listă cu 43 de nume.

Pe toată durata lunilor octombrie şi noiembrie în municipiul Arad se desfăşoară cea de a II-a etapă de verificare a proprietarilor somaţi pentru a se vedea dacă aceştia au făcut demersuri necesare în vederea reabilitării.

Proprietarii care, până la data de 31 decembrie a acestui an, nu iau măsurile care se impun pentru efectuarea lucrărilor de întreţinere/îngrijire necesare sunt pasibili de plata unui impozit mărit începând cu data de 1 ianuarie 2019, în funcţie de procentul de degradare pe care îl prezintă clădirea pe care o au în proprietate. În aceeaşi situaţie se află şi proprietarii terenurilor neîngrijite, informează Primăria.

Fac excepţie de la majorarea impozitului pentru clădirile/terenurile neîngrijite proprietarii care deţin autorizaţie de construire/desfiinţare valabilă, în vederea construirii/renovării/demolării/amenajării terenului şi au anunţat la Inspectoratul de Stat în Construcţii şi la autoritatea publică locală începerea lucrărilor până cel târziu la data de 31.12.2018.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.