În ce condiții va REÎNCEPE ȘCOALA în județul Arad

În ce condiții va REÎNCEPE ȘCOALA în județul Arad

La sediul Inspectoratului Școlar Arad a avut loc o conferință de presă pe tema „Condiții de începere a cursurilor în anul școlar 2020-2021”.

La această conferință au participat: Horia Timiș, director al Direcției de Sănătate Publică Arad și profesor Marius Sorin Gondor, inspector școlar general al Inspectoratului Școlar Arad și reprezentanți ai mass-mediei.

În deschiderea conferinței, inspectorul școlar general a prezentat situația epidemiologică a localităților din județul Arad.

Astfel, 8 localități au indicele de incidență mai mare decât 3, prin urmare unitățile școlare din aceste localități vor urma scenariul roșu; 17 localități au indicele de incidență între I și 3, școlile din aceste localități vor urma scenariul galben, iar restul de 50 de localități vor desfășura scenariul verde.

Fiecare unitate școlară a luat toate măsurile care se impun pentru a putea aplica oricare dintre cele 3 scenarii atunci când situația epidemiologică impune acest lucru.

S-a precizat că în anumite situații specifice (număr mare de elevi, spații insuficiente, etc.) unele unități de invățământ pot opta pentru combinarea scenariului verde cu cel galben, scenarii care se pot actualiza săptămânal sau ori de câte ori este nevoie.

S-au adus precizări concrete legate de respectarea prevederilor ON/IEC nr. 5487 și OMS nr 1494 din 31.08.2020 cu privire la măsurile de organizare a activității in cadrul unităților de învățământ în condiții de siguranță epidemiologică pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu virusul SARS-Covid-2, precizări care au fost discutate vineri, 04.09.2020, în cadrul întâlnirilor de lucru cu directorii unităților de învățământ preuniversitar de stat și particular din județul Arad.

Odată stabilită situația epidemiologică din fiecare localitate, conducerile unităților de învățământ vor dezbate în Consiliile profesorale și vor aproba în Consiliile de administrație scenariul propriu-zis pentru unitatea școlari respectivă, ținând cont de următoarele aspecte: organizarea spatiilor-săli de clasă-astfel încât așezarea băncilor să asigure distanțarea fizică de 1 m între elevi sau dotarea băncilor cu separator; stabilirea circuitelor funcționale; organizarea spațiilor de recreere; evaluarea necesarului de resurse umane; asigurarea materialelor de curățenie, dezinfecție și igienă; asigurarea permanentă a unui stoc de rezervă de materiale de protecție pentru elevi și personal”, a declarat inspectorul școlar general profesor Marius Gondor.

Hotărârea Consiliului de Adminstrație va fi trimisă spre avizare Inspectoratului Școlar Județean Arad, Direcției de Sănătate Publică Arad, urmând ca decizia privind scenariul de funcționare pentru fiecare unitate de învățământ pentru începutul anului școlar 2020-2021 să fie luată în Comitetul Județean pentru situații de urgență.

Având în vedere că triajul epidemiologic pentru fiecare copil în parte se inițiază în familie, conducerea ISJ Arad îndeamnă părinții să aibă încredere atât în organizarea de la nivelul Inspectoratului Școlar, cât și de la nivelul unităților de învățământ și să nu transmită panică în rândul elevilor pentru că e nevoie mai mult ca oricând de responsabilitate, implicare și calm.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.