„În spatele ușilor închise”, la propriu, la Penitenciarul Arad

„În spatele ușilor închise”, la propriu, la Penitenciarul Arad

Asociația „Turism Alternativ”, prin proiectul Arad Free Tours, îi invită pe arădeni la cel mai inedit tur de până acum din seria „În spatele ușilor închise”, la propriu de această dată, la Penitenciarul Arad.

Turul are loc duminică, 26 noiembrie. La tur pot participa un număr de maximum 80 de persoane și e nevoie de înregistrare prealabilă.

Având în vedere că Penitenciarul Arad, este o un loc cu regim de vizitare special, participarea la tur se face într-un număr limitat de maximum 80 de persoane (în două grupuri de 40 de persoane). Primul grup de la ora 13.30 iar dacă e necesar un al doilea grup de la ora 15.30. Intrarea grupurilor se va face în ordinea înscrierilor. Pentru acest lucru este nevoie de înregistrarea prealabilă, astfel încât lista participanților să poată fi verificată și aprobată de cei de la Administrația Națională a Penitenciarelor.

După înregistrare și verificare fiecare participant va fi contactat telefonic în legătură cu participarea până sâmbătă, 25 noiembrie.

Înregistrarea se face prin intermediul formularului care se găsește în descrierea evenimentului de pe pagina de Facebook Arad Free Tours, prin care se solicită numele complet, seria și numărul de buletin, respectiv un număr de telefon pentru contact. Minorii fără act de identitate vor participa la tur însoțiți de un adult și doar având asupra lor o copie a certificatului de naștere.

De menționat faptul că în conformitate cu reglementările legale în vigoare, nu pot vizita penitenciarul persoanele care au fost încarcerate sau cele care au rude încarcerate în Penitenciarul Arad. Odată înscriși prin intermediul formularului, Administrația Națională a Penitenciarelor va verificat respectarea regulilor ante menționate. În cazul în care vreuna dintre persoanele înscrise nu va putea vizita penitenciarul din motivele menționate, persoana va fi de asemenea contactată de către organizatori telefonic pentru a fi informată.

Accesul în penitenciar se face pe baza actului de identitate, în ținută decentă și cu respectarea normelor de securitate (fără telefoane mobile, smartwatch sau alte dispozitive de filmare, înregistrare, stocare, arme albe tăietoare sau înțepătoare) ori sub influența alcoolului sau a altor substanțe. Deoarece unitatea nu dispune de spații de depozitare pentru un număr așa de mare de persoane, toate cele enumerate mai sus vor fi lăsate în mașinile personale sau acasă.

Penitenciarul Arad este o unitate de detenție unde în prezent își ispășesc pedeapsa un număr de peste 1400 de persoane private de libertate, fiind considerat unul dintre cele mai moderne penitenciare din țară. Este încadrat în categoria penitenciarelor de maximă siguranță unde execută pedepsele privative de libertate, cu preponderență, deținuți încadrați în regimurile de executare: „închis” și „maximă siguranță” dar dispune și de o secție exterioară unde sunt cazate aproximativ 120 de persoane private de libertate – femei, clasificate în regimurile deschis și semideschis.

În cadrul turului, participanții vor avea ocazia să viziteze partea administrativă, sectorul de deținere și spațiile destinate activităților socio – educative, spațilu de acordare a dreptului la vizite, școala și biblioteca penitenciarului și se vor întâlni cu un invitat special.

Linkul evenimentului: https://fb.me/e/1uTmdErIA

„Află poveștile orașului”

Asociația „Turism Alternativ”, prin proiectul Arad Free Tours, a revenit cu al patrulea sezon de evenimente intitulate „Turist la tine acasă”. Sub motto-ul „Află poveștile orașului!”, proiectul are ca scop oferirea de tururi ghidate atât localnicilor, cât și turiștilor care vizitează orașul. Astfel aceștia vor avea ocazia să se familiarizeze cu istoria și poveștile mai mult sau mai puțin cunoscute ale urbei.

„Și anul acesta încercăm să aflăm povești inedite despre clădiri pe lângă care trecem zi de zi, în care poate că pășim cu diferite ocazii. Doar că la tururile din cadrul proiectului Turist la tine acasă de anul acesta vom trece pragurile ușilor care de obicei stau închise. Alături de ghizii Arad Free Tours vor fi și invitați surpriză, care își desfășoară activitatea în clădirile sau instituțiile pe care le vom vizita. Aceștia ne vor spune povești pe care doar ei le știu, din locurile în care publicul nu are ocazia să intre în mod obișnuit”, declară reprezentanții Asociației „Turism Alternativ”.

Zece ani de pasiune pentru Arad

Din 2013, voluntarii Arad Free Tours promovează orașul și județul Arad în rândul turiștilor care vizitează această zonă, prin organizarea de tururi ghidate gratuit. „Tot de 10 ani și tot din pasiune pentru Arad, proiectul nostru promovează valorile culturale și istoria orașului atât turiștilor cât și arădenilor, fie prin ateliere și activități cu cei mici, fie prin tururi tematice organizate periodic dar și la cerere. Totul pe bază de voluntariat, din pasiune pentru Arad”, adaugă reprezentanții Asociației „Turism Alternativ”.

Sursa foto: Asociația „Turism Alternativ”

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.