În țara lui Moș Crăciun. Cinci zile în Laponia (FOTO)

Am ajuns în Kittilä, în inima Laponiei, la capătul unui zbor de trei ore şi jumătate, pornind din Aeroportul Otopeni.

Zborul a fost lin şi, pentru că avionul era plin de copii, toată lumea a avut parte de distracţie cu Gaşca Zurli. Cele trei ore şi jumătate au trecut, deci, repede şi iată-ne în Laponia, ţara lui Moş Crăciun. Deşi nu e decât ora 15, e întuneric, în perioada asta a anului fiind lumină doar de pe la ora 11 şi până pe la ora 14.  

Încă de la sosire am fost fost întâmpinaţi de spiriduşii Moşului, care aveau să ţină aproape de noi pe toată durata călătoriei. Am îmbarcat în autocare, spre Levi, cea mai mare staţiune de iarnă din Finlanda, cu nu mai puţin de 43 de pârtii de schi. Am ajuns repede, pentru că aceasta se află la doar 16 kilometri de aeroportul din Kittilä.

În Levi, ne-am cazat în apartamentul unui hotel, dotat cu absolut tot ceea ce are nevoie, în mod normal, un turist. Apartamentul are două dormitoare, unul cu pat matrimonial şi încă unul cu două paturi separate, plus o mansardă în care se găsesc alte trei paturi. La toate acestea adăugăm o bucătărie unită cu sufrageria (open space) şi o baie cu saună. Cum nu am zăbovit prea mult prin hotel, am zbughuit-o la zăpadă, una mare şi foarte albă. Bucuria copiilor, ce mai!

Oficul Poştal al lui Moş Crăciun de la Cercul Arctic

A doua zi, după micul dejun pe care ni l-a adus spiriduşul Alex, am pornit-o spre Rovaniemi, satul lui Moş Crăciun. E locul în care se află oficiul poştal al Moşului, fără îndoială, cel mai aglomerat loc de la Cercul Arctic. Acolo se primesc scrisori din întreaga lume, dar şi pornesc scrisori către cei dragi, cărora cei ajunşi aici doresc să le facă o surpriză. Toate răvașele primite sunt sortate cu grijă de spiriduşi, pentru ca dorinţele celor mici şi mari să ajungă la Moş Crăciun şi să fie îndeplinite. Trebuie spus că oficiul este deservit de Poşta Finlandeză, deci nu e de glumit cu o treabă aşa de importantă ca scrisorile destinate lui Moş Crăciun!

Rovaniemi este străbătut de cercul polar de nord, astfel încât toţi cei ajunşi aici primesc o diplomă care atestă că au trecut Cercul Arctic. Locul abundă de restaurante cu preparate tradiţionale, noi optând pentru friptură de ren cu piure de cartofi şi sos de merişoare, un fel principal care se mănâncă des aici, în casele localnicilor. A fost bună şi supa sau desertul, dar friptura de ren a făcut toţi banii.

În satul lui Moş Crăciun distracţia este la ea acasă, cei mici şi mari putând alege dintr-o sumedenie de activităţi, astfel încât cu greu îţi vine să te desprinzi din loc. Am făcut-o în cele din urmă şi pentru că „acasă”, în Levi, ne aştepta pârtia. Cu 16 euro poţi cumpăra o sanie din plastic pentru copii, dacă doreşti un nouă, sau poţi lua una abandonată de pe stradă, aşa cum face mai toată lumea, la final urmând să o laşi şi tu altora.

Ospitalitatea băştinaşilor Sami. Acasă la Moş Crăciun

În cea de a treia zi am pornit cu autocarul spre Sarkijarvi, în inima pădurii lapone, unde locuieşte populaţia Sami şi are reşedinţa Moş Crăciun. Autocarul a parcat lângă un magazin al unei familii de Sami, unde absolut toată lumea a putut bea, gratuit, cafea, ciocolată caldă, ceai şi, tot gratuit, a putut mânca un sandwich tradițional, biscuiţi şi prăjituri. Iar dacă proprietarilor le-ai făcut bucuria să şi cumperi ceva din magazin, cu atât mai bine. Nu ajunge multă lume la prăvălia lor din nordul îngheţat, aşa că se bazează pe ceea ce le vând turiştilor.

Din apropierea magazinului, am urcat în sanie şi duşi am fost, prin păduri şi peste un lac îngheţat, până la casa lui Moş Crăciun. Aici, ne-a întâmpinat spiriduşa Clopoţica, mâna dreaptă a Moşului, care ne-a făcut o primire călduroasă şi ne-a prezentat cei mai tineri reni care urmau să fie înhămaţi la sania magică. Aceştia abia acum învaţă să zboare, fiind incluşi într-un program intens de antrenament pentru că Moşul vrea să se bazeze pe ei la Crăciun, când porneşte cu cadourile pe la copiii din lumea întreagă. 

După care, bineînţeles, a urmat întâlnirea cu Moş Crăciun, chiar la el acasă, unde cei mici au avut surpriza să afle cât de multe lucruri ştia Moşul despre ei! Nu au lipsit, desigur, poeziile, provocărie, îmbrăţişările şi … turta dulce făcută chiar de Clopoţica. Cei mai cuminţi au fost invitaţi să viziteze şi alte locuri din casă, inclusiv dormitorul, în care au putut observa cât de ordonat este Moş Crăciun. În final, după ce au primit şi cadouri, cu greu s-au ridicat cei mici de pe genunchii Moşului – şi numai cu promisiunea că dorinţele le vor fi îndeplinite!

Întorşi la Levi, am mâncat şi, bineînţeles, am luat drumul pârtiei.

Plimbare cu sania trasă de câini

În dimineaţa celei de a patra zile, după micul dejun, am plecat undeva în apropiere, la o plimbare cu sania trasă de câini. Aceştia din urmă sunt foarte bine întreţinuţi, în crescătorii de care se ocupă în special băştinaşii Sami. Foarte jucăuşi, abia aşteaptă comanda de plecare. Nu sunt doar Husky, ci şi Malamut sau Samoyed. Traseul nu e foarte lung, dar e parcurs în viteză, o experienţă care cu siguranţă îţi va rămâne întipărită în memorie. Gonind printre copaci, în sania trasă de câini, îţi vin în minte cărţile copilăriei, despre temerarii porniţi să cucerească sălbăticia nordică.

După experienţa cu câţeluşii, am revenit în Levi, pentru încă o tură de pârtie.

Vânătoarea de aurore boreale

Iniţial, nu ştiam de ce se numeşte „vânătoare” de aurore boreale. Ulterior, aveam să aflu, pentru că, la fel ca la orice altă vânătoare, nu poţi fi sigur că vei avea ceva în traistă la final. Poţi, desigur, să spui poveşti vânătoreşti, dar ai mari şanse să nu te creadă nimeni, nici acum şi nici pe viitor.

Am pornit la vânătoarea de aurore într-o seară, pe la ora 20. Ningea, astfel încât prea mari speranţe nu aveam (aurorele se văd atunci când cerul este senin), dar ne-am zis că e o experienţă oricum. Autocarul ne-a lăsat la marginea unei păduri, pe care am străbătut-o pe jos, până pe malul unui lac unde ne aştepta un specialist în vânătoarea de aurore boreale. Am plecat pe urmele acestuia până la mijlocul lacului, unde ni se deschidea o perspectivă de 360 de grade. Şi am stat. Şi am aşteptat, zgribuliţi, holbându-ne la cer, când într-o parte, când în alta, doar – doar vom zări ceva din spectacolul luminilor nordului. În zadar, însă. Continua să ningă, nu tare, dar cât să pricepem că cerul e acoperit de nori. Nu adia nici vântul, astfel încât speranţa că norii vor fi risipiţi a murit şi ea până la urmă.

În aceste condiții, am pornit spre marginea lacului, unde gazdele ne prăgătiseră o băutură caldă şi unde am fript cârnaţi în vârf de băţ. După o vreme, unii au pornit-o înapoi spre mijlocul lacului, în speranţa că vor reuşi totuşi să zărească aurora, dar în zadar. Cerul era în continuare noros, astfel încât am decis să renunţăm şi ne-am întors în Levi. Era miezul nopţii iar mulţi dintre copii erau obosiţi.

La revedere, Laponia!

Ultima zi petrecută în Laponia a fost destinată shoppingului şi pregătirilor de plecare. A zburat repede, aşa cum zboară orice altă zi în care vrei să bifezi cât mai multe lucruri şi îţi dai seama că timpul nu ţine cu tine. Nici nu ştim cum a trecut, ne rămân în amintire pârtiile din Levi, magazinele de suveniruri, restaurantele, locul ăla în care copiii au mâncat cele mai bune pancakes din lume (şi unde era mereu coadă!), zăpada, oh, da, zăpada, albul imaculat, aproape ireal, al unui tărâm de basm în care am fost alături de prietenii noştri de la Christian Tour, cel mai mare tour-operator din România. Nu ezitaţi să le cereţi o ofertă pentru o călătorie memorabilă destinată copiilor mari şi mici, mai ales că aveţi toate detaliile aici: https://christiantour.ro/laponia-oferte-vacante.