În timp ce arădenii ar putea rămâne fără căldură, Falcă „o dă-n Lambada” în problema CET

În timp ce arădenii ar putea rămâne fără căldură, Falcă „o dă-n Lambada” în problema CET

Primarul Gheorghe Falcă a reacţionat ca urmare a declarațiilor făcute de Cosmin Pribac, prefectul Județului Arad, pe tema datoriilor CET – care au făcut obiectul ședinței Comitetului Județean pentru Situații de Urgență.

„Timp de trei ani, cât a fost reprezentantul guvernului Ponta în Arad, domnul prefect Pribac n-a mișcat nici un deget pentru interesele arădenilor, nici în privința sumelor pe care CET trebuia prin lege să le primească de la București și nici pentru alte probleme. Acum se laudă cu marile eforturi pe care le face. Dacă tot a semnat proiecte de Hotărâri de Guvern pentru ca Aradul să primească banii pentru CET, ar fi trebuit să facă eforturile să le susțină la București și abia apoi să vină să se laude, cu ceva rezultate. E cazul să urmeze exemplul guvernului PSD care l-a numit în funcție și să demisioneze pentru că este responsabil față de Arad, alături de guvernarea Ponta, pentru blocajul în care a ajuns CET-ul”, susţine Gheorghe Falcă.

„Constat că reprezentații PSD s-au mobilizat în ultima vreme să fluture cu mare însuflețire drapelul CET prin fața arădenilor. Oare de ce cât timp au fost la guvernare au făcut alt joc și au blocat toate finanțările pentru CET Arad? A apărut de câteva luni printre noi domnul senator PSD Fifor, care ne spune acum că CET-ul nu va mai primi banii alocați de Comisia Europeană pentru certificatele verzi. Este din ce în ce mai clar că bunele sale intenții față de CET Arad nu erau chiar atât de bune și că, de fapt, el se află aici să se asigure că clientela sa va avea calea deschisă pentru privatizarea CET”, a precizat Gheorghe Falcă.

De remarcat, că deşi a fost invitat, edilul şef al Aradului nu a participat la ședința Comitetului Județean pentru Situații de Urgență şi nici nu a trimis un alt reprezentant al municipalităţii la discuţii. În schimb, „o dă-n Lambada” în comunicate de presă, încercând să transforme problema CET într-una politică.

  1. ca de obicei incearca sa distraga atentia

    Raspunde
  2. Cat de dobitoc și ipocrit poți sa fii sa minți în halul asta,Falca este disperat atât de atitudinea corecta a pesedistilor cât și de faptul ca aradenii nu îl mai suporta cu asemenea minciuni.Cred ca ar fi cazul sa plece sa își mai poată salva libertatea și onoarea(bineinteles ca nu o va face,era un sfat omenesesc).

    Raspunde
  3. Falca uita sa spuna cine a numit Consiliul de administratie sau in grija cui este CET-ul spre adninistrare.

    Raspunde
  4. UNICUL actionar al CET este Primaria Arad, deci „alesul” – Ghita Falca. Cat de prost administrator sa fii ca sa-ti falimentezi propria afacere si sa dai vina pe soacra, pe vecini, pe…, pe soarta cand singurul si UNICUL VINOVAT este doar „patronul” (acxtionarul). Ori esti prost, ori esti PARANOIC?

    Raspunde
  5. Dragi aradeni , treziti-va ! acest individ numit Falca , girat si impus de Basescu este rautatea si infatuarea in persoana , asadar ,pe farasul si pe toboganul din ghena politicului cu el !!!

    Raspunde
  6. De data aceasta s-a prins primarul foarte bine de şmecheria cu privatizarea CET-ului.La CET conducerea este un adevărat clan mafiot, în care Falcă nu a dorit să se bage, tocmai pentru faptul de a nu fi acuzat de frăţie cu ei.Aceşti indivizizi care lucrează strâns unul cu celălalt şi în grupul cărora nu se poate pătrunde, nu se expun, nu sunt văzuţi pe la sindrofii ei pozând în oameni bine pregătiţi profesional şi necompromişi.Nimic mai fals pănă aici şi vizibil după halul în care au condus societatea.Au bătut palma cu un investitor pe care l-au asigurat că va fi bine dacă îi va lăsa în continuare la cârma CET-ului, nesocotind nimic pentru cetăţenii Aradului, gândindu-se doar la propriul buzunar.Iată că nu le-a ţinut figura,primarul nedorind să vândă CET-ul, pt interesele personale ale unora.Aşa că arădeni nu vă lăsaţi păcăliţi de articolele comandate de aceşti indivizi care sunt puşi doar pe căpătuială şi care se înfruptă fără milă din banii noştrii.Sper ca DNA să continue ce a început şi să-i salte şi pe aceşti netrebnici !

    Raspunde
  7. In continuare fiind pus sechestru pe masini,dar dir general umbla in continuare cu masina fara nici un stres ca si cum ar fi cet-ul lui

    Raspunde
  8. Directorii de la CET i-au in continuare salariile depasind 2000€ si nu îi interezeaza sa faca ceva cu societae, chiar si acum cu conturile bancare blocate, ei tot arunca cu bani pe geam pe tot felul de contracte si chiar marire de pret la vechi colaboratori cu CET-ul. Dir general nu se mai streseaza pt ca asteapta decizia si se va pensiona linistit luând o pensie foarte frumoasa, asa ca pana la pensionare mai își adauga ca si salariat al CET-uli vreo 9 mii si ceva de lei in fiecare luna. ,,Traiasaca CET-ul nostru mandru si frumos”

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.