Curtea de Apel Timișoara a hotărât anularea deciziei prin care conducerea Filarmonicii de Stat Arad l-a concediat pe Mihai Dogaru, liderul sindicaliștilor din instituție.
„Este anulată în parte Decizia nr. 4/30.01.2015, emisă de pârâta Filarmonica de Stat Arad, în privința aplicării sancțiunii disciplinare a desfacerii contractului individual de muncă și dispune înlocuirea acesteia cu sancțiunea disciplinară prevăzută de art.248 alin.1, lit. d) din Codul Muncii, anume reducerea salariului de bază cu 10% pe o perioadă de trei luni de zile. Obligă pârâta să plătească reclamantului o despăgubire egală cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul dacă nu ar fi fost concediat, de la data desfacerii contractului individual de muncă și până la momentul pensionării, din care se va scădea un procent de 10% din salariul de bază pentru o perioadă de trei luni, conform sancțiunii dispusă prin prezenta. Menține în rest dispozițiile sentinței apelate”, se arată în hotărârea magistraților timișoreni.
Decizia este definitivă.
De remarcat, că Federația Cultură și Mass Media FAIR-MediaSind a atras atenția în mai multe rânduri asupra concedierilor „ilegale” de la Filarmonica Arad și a acțiunilor de „intimidare și de obstrucționare” inițiate de conducerea Filarmonicii de Stat din Arad împotriva Sindicatului Artiștilor Interpreți.
Lasă un comentariu