Încă o ȘANSĂ pentru turismul arădean (VIDEO și GALERIE FOTO)

Încă o ȘANSĂ pentru turismul arădean (VIDEO și GALERIE FOTO)

Centrul Naţional de Informare şi Promovare Turistică al judeţului Arad întregește eforturile Consiliului Judeţean Arad în domeniul sprijinirii şi îmbunătățirii turismului, promovând Aradul prin circuite culturale și turistice.

Claudia Boghicevici, vicepreședintele Consiliului Județean, invită arădenii și turiștii să descopere frumusețile obiectivelor turistice, nepuse în lumină favorabilă de foarte mult timp, prin: Circuitul turistic Valea Mureșului, Drumul Vinului în Podgoria Minișși Centrul istoric al Aradului.

Claudia Boghicevici a precizat că, în prezent, se fac demersuri pentru înfiinţarea unor puncte turistice în diferite locaţii de interes general, una dintre acestea fiind Gara Arad: „Am discutat cu Compania Naţională de Căi Ferate, pentru a ne pune la dispoziţie un spaţiu, astfel încât să pune organiza un punct de informare turistică pentru toţi cei care călătoresc cu trenul şi aleg Aradul destinaţie turistică.  În plus, Centrul Naţional Turistic a iniţiat un parteneriat cu Facultatea de Design, pentru a realiza un stand turistic al judeţului Arad, stand care să reflecte specificul, tradiţia şi cultura, activităţi cu care se poate participa pe plan naţional, dar şi internaţional, la diferite Târguri de turism”.

Daliana Moţiu, şef Serviciu Centrul Naţional de Turism, a subliniat că în perioada următoare va participa la Târgul de Turism de la Bucureşti, târg unde va prezenta cele trei circuite finalizate. În plus, Aradul va mai fi reprezentat de Irirna Onescu, primarul comunei Petriş, dar şi de doamna Marinela Petran, reprezentanta oraşului Pecica.

În această perioadă, am intensificat colaborarea dintre serviciul nostru şi Centrele de turism din judeţ, pentru că dorim să promovăm frumuseţean locurilor şi obiectivele turistice prea puţin cunoscute”, a subliniat Daliana Moţiu.

 Se mai lucrează atât la încheierea unor colaborări cu agențiile de turism din județ, în vederea promovării acestor proiecte, cât și la realizarea unor circuite noi și organizarea de evenimente care să atragă vizitatori interesați.

Programul complet al circuitelor turistice:

 

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.