Încă o săptămână plină în… „Luna plină de teatru”

Încă o săptămână plină în… „Luna plină de teatru”

Ediția 2018 a proiectului „Luna plină de teatru” a trecut deja de jumătate. Cu toate acestea, tentațiile teatrale sunt, în continuare, la fel de … intense.

Astfel, marți, 30 ianuarie, de la ora 19.00, sala mare a Teatrului Clasic „Ioan Slavici” Arad TCISA găzduiește spectacolul „Gaițele”, o montare semnată de Laurian Oniga și construită în cadrul scenografic creat de Onisim Colta. Costumele poartă semnătura Oanei-Cătălinei Văran.

„Spectacolul este (…) mai mult decât un succes de casă și cu mult mai mult decât o revalidare a garantatului succes al textului. Pe care e evident ca regizorul l-a citit atent, minuțios, cu infinită și mereu reînnoită plăcere, cu voluptate chiar, fapt ce i-a îngăduit să depășească în montare limitativele și comodele cadre ale satirei sociale. Ca și cele ale interpretării strict realiste ce i-au fost frecvent impuse” – spune criticul de teatru, Mircea Morariu.

Prima zi a lui februarie, le oferă arădenilor cu poftă de spectacol șansa unei alte comedii, a unei montări reconfortante care vă va binedispune timp de o oră şi 40 de minute: „Crima din strada Lourcine” în regia lui Alexandru Mâzgăreanu. O istorie care prinde viață jucată inspirat de actorii: Ștefan Statnic, Cecilia Lucanu-Donat, Alex Mărgineanu, Marian Parfeni și Ioan Peter. Reprezentația este porgramată în 1 februarie, de la ora 19.00, în sala mare.

O producție a regizoarei Antonella Cornici este prezentă pe scena mare a Teatrului Clasic „Ioan Slavici”, în 3 februarie, de la ora 19.00. Este vorba despre „Aproape de tine, încă”, un spectacol care îi are în distribuție pe: Zoltan Lovas, Cecilia Lucanu-Donat, Roxana Sabău, Andrei Elek, Marian Parfeni, Carmen Vlaga Bogdan, Ioan Peter, Angela Petrean Varjasi și Călin Stanciu jr. Scenografia poartă semnătura lui Doru Păcurar, coregafia – cea a Andreei Gavriliu, iar muzica – cea a lui Bobo Burlăcianu.

Dacă e duminică, 4 februarie, e rost nu pentru unul, ci pentru două spectacole. De la ora 17.00 – sala Studio găzduiește o montare semnată de Nicolae-Mihai Brânzeu: „Săptămâna luminată” (foto) după Mihai Săulescu. Scenografia spectacolului este realizată de Indre Colta, coregrafia – de Maura Cosma, iar muzica de Dan Simion.

În aceeași seară, în sala mare, Zoltan Lovas face din nou… sală plină. El este protagonistul celui mai longeviv spectacol din repertoriul teatrului arădean: „Apropo, ați chemat pompierii?” – un spectacol regizat de Liana Didilescu. Reprezentația este programată la ora 19.00, în sala mare a TCISA.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.