Încă un pas spre realizarea Centurii de Est a Aradului

Încă un pas spre realizarea Centurii de Est a Aradului

Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad (CJA), a semnat astăzi certificatul de urbanism necesar documentației tehnice a Centurii de Est a municipiului Arad.

Potrivit CJA, asta înseamnă că, în acest moment, există actul de bază care va fi utilizat pentru autorizarea executării lucrărilor de construcție a ultimei porțiuni a șoselei de centură a municipiului Arad.

,,Această lucrare este una dintre cele mai importante pe care ni le-am asumat. Consiliul Județean Arad, din câte știu eu, este singurul din țară care investește într-o șosea de centură a municipiului reședință de județ. Am considerat firesc să procedăm astfel pentru că această investiție va reduce traficul și aglomerația în zona Podgoria și ambuteiajele care se creează la calea ferată înspre Vladimirescu. Practic, vom realiza o rută alternativă din municipiul Arad spre Vladimirescu. Nu în ultimul rând, șoseaua aceasta va crește siguranța traficului, va contribui la o mai bună mobilitate în toată zona de vest a României (având în vedere traficul intens dinspre frontieră pe centura Aradului) și, nu în ultimul rând, va reduce distanța înspre zonele industriale din Arad pentru locuitorii din zona bănățeană a județului nostru. De aceea, este un proiect strategic și asta justifică și parteneriatul pe care îl avem în realizarea acestui proiect cu Ministerul Transporturilor”, a declarat Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad.

Certificatul de urbanism atestă regimul juridic al terenului pe care se va construi șoseaua de centură, în extravilanul comunelor Vladimirescu și Fântânele, respectiv în zone de servitute aeronautică aferente Aeroportului Internațional Arad.

De remarcat, că șoseaua de centură va crea o legătură între DN69 (Arad – Timișoara) și DN7 (Arad – Deva), cu o pasarelă peste calea ferată la Vladimirescu și un nou pod de aproximativ 1000 de metri peste râul Mureș, la Fântânele. Lucrarea prevede și realizarea unei piste pentru biciclete.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.