UPDATE/ Incendiu la groapa de gunoi a Aradului (FOTO + VIDEO)

UPDATE/ Incendiu la groapa de gunoi a Aradului (FOTO + VIDEO)

Un puternic incendiu a izbucnit azi-noapte la groapa de gunoi a municipiului Arad.

„Incendiul se manifesta pe o suprafaţă de circa 2.500 – 3.000 mp., la groapa de gunoi de la ieșirea din municipiul Arad spre Șofronea. Intervine Detașamentul de Pompieri Arad cu 2 autospeciale de stingere cu apă și spumă și 7 subofițeri. Se lucrează pentru stingere în colaborare cu angajații firmei, care intervin cu buldoexcavatoare și camioane cu pământ”, au precizat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Arad.

Incendiul a fost anunţat la 112 de locuitorii localităţilor limitrofe Aradului.

UPDATE/ Se intervine pentru stingerea ultimelor focare

„Incendiul arde de azi noapte, este localizat, pompierii lucrează pentru stingere şi angajaţii acoperă suprafaţa incendiată cu pământ, cu buldoexcavatoarele din dotare. Se intervine pentru stingerea ultimelor focare”, anunţă ISU Arad.

Foto + video: ISUArad

 

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.