Începe vaccinarea împotriva COVID-19 în rândul cadrelor didactice.
În perioada 24 februarie – 10 martie, personalul care își desfășoară activitatea în sistemul de învățământ se va putea vaccina cu serurile AstraZeneca (pentru persoanele de până în 55 de ani) și Pfizer (recomandat și persoanelor cu vârste de peste 56 de ani).
Programarea pentru vaccinare se va realiza prin intermediul unităților de învățământ. Solicitările personalului vor fi centralizate de către inspectoratele școlare județene și cel al Municipiului București, care vor transmite mai departe, către Direcția de Sănătate Publică (DSP), listele nominale cu persoanele eligibile din cele două categorii de vârstă menționate mai sus.
La nivelul CNCAV, a fost elaborată Instrucțiunea privind vaccinarea personalului din învățământ și creșe și a fost transmisă fiecărui județ în parte, DSP-urilor și Ministerului Educației.
Lasă un comentariu