Începe Stagiunea de operă comică pentru copii, ediția a II-a. Programul complet

Începe Stagiunea de operă comică pentru copii, ediția a II-a. Programul complet

Centrul Municipal de Cultură Arad, Teatrul Clasic „Ioan Slavici” și Opera comică pentru copii, organizează, între 12 și 15 iunie, Stagiunea de operă pentru copii, care va avea loc în sala mare a teatrului.

În cele trei zile ale acestei mini-stagiuni, copiii mici sau foarte mici, pre-școlari sau elevi de gimnaziu, se vor putea familiariza cu mai multe tipuri de artă prin intermediul unor povești intrigante și îndrăgite.

Baletul „Cenușăreasa“, Baletul contemporan „Pinocchio“, opera „Răpirea din Serai” și opera comică „Directorul de teatru“, sunt cele patru spectacole cu care micii melomani în devenire se vor putea delecta.

Fiecare spectacol va începe la ora 18.00, iar intrarea este liberă.

Program:

12 iunie: Cenușăreasa

Povestea nemuritoare a Cenușăresei este cunoscută în toată lumea, iar de această dată este spusă în pași de dans. Un spectacol adaptat copiilor, dar care păstrează rigorile unui balet clasic, cu variații și duete, pentru ca publicul să descopere caracteristicile unui mare spectacol de balet, pe înțelesul tuturor.

13 iunie: Pinocchio

În spectacolul „Pinocchio“, păpușa de lemn cioplită de meșterul Geppetto prinde viață și, cu talent, povestește în pași de dans toate ghidușiile și aventurile prin care trece. Un balet fermecător, spectacolul prezintă tuturor despre legătura magică dintre părinte și copil, despre adevărul care învinge.

14 iunie: Răpirea din serai

Este un spectacol al bucuriei, o poveste care să transforme fiecare spectator, indiferent de vârstă, într-un copil. Decoruri luminoase, costume somptuase și o interpretare pe măsură, vor încerca să fie la înălțimea acestei bijuterii frumoase a lui Wolfgang Amadeus Mozart. Orchestra și scena își vor da mâna pentru a învălui cu sunete de vis un public dornic de frumos.

15 iunie: Directorul de teatru

Operă comică de W.A. Mozart, într-un act, pe un libret de Johann Gottlieb Stephanie Premiera 7 februarie 1786, Palatul Schönbrunn, Viena   Povestea hazlie a două cântărețe de operă care își dispută supremația în timpul unei audiții pentru teatrul de operă de la Salzburg.

 

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.