Încotro se îndreaptă învățământul arădean?! Un sfert din cadrele didactice AU OBȚINUT la titularizare MEDII SUB 5

Încotro se îndreaptă învățământul arădean?! Un sfert din cadrele didactice AU OBȚINUT la titularizare MEDII SUB 5

Jumătate dintre profesorii arădeni care au susținut examenul de titularizare nu au reuşit să-l promoveze. Ei ar fi trebuit să obţină media 7, însă, se pare că pentru mulți acest lucru a fost imposibil de realizat.

Peste 100 de candidaţi s-au retras din concurs în timpul probei scrise, iar un sfert dintre cei care au susţinut examenul nu au luat media 5 şi nu pot fi suplinitori, mulţi dintre aceștia având medii de 1.

Potrivit rezultatelor de la examenul de titularizare publicate, miercuri, de Inspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ) Arad, înainte de contestaţii, dintre cei 502 candidaţi evaluaţi, doar 212 au obţinut media necesară pentru titularizare.

Dintre cei admişi doar jumătate vor obţine o catedră, pentru că în judeţ sunt titularizabile 100 de posturi, restul profesorilor urmând să predea ca suplinitori.

La concurs s-au înscris 608 candidaţi, însă, peste o sută s-au retras în timpul probei scrise.

Au fost profesori care au avut medii de 1 sau cuprinse între 1 şi 2.

Contestaţiile se pot depune la ISJ Arad miercuri, până la ora 21.00 şi joi, până la ora 15.00, iar rezultatele finale vor fi publicate în 3 august. Şedinţele publice pentru repartiţia posturilor vor avea loc în 8 şi 9 august.

În perioada 27-28 iulie, profesorii care sunt nemulţumiţi de rezultatele obţinute la Titularizare 2016 pot depune contestaţiile la sediile Inspectoratelor Şcolare Judeţene. Rezultatele la Titularizare 2016, după contestaţii, se vor afişa pe data de 3 august.

  1. Având în vedere că salariile în acest domeniu sunt egale cu ale unei vânzătoare, după ani de pregătire, și că profesia aceasta este desconsiderată de societate, consider că, din această cauză, în învățîmânt vin doar cei care nu pot intra în alt domeniu.

    Raspunde
  2. Avand in vedere ca locurile vacante se ocupa tot dupa pilele pe care le are unul sau altul la inspectorat, profesorii buni nu participa la mascarada.
    Daca inspectoratul scolar doreste cu adevarat o selectie ar putea sa publice locurile vacante pe licee si veti observa ca cei care au reusit la examen vor merge la scoli din mediul rural iar locurile libere de la licee vor fi ocupate in marea lor majoritate de suplinitori, de cei care nu au reusit, de pile.
    Poate face presa o ancheta …. Glumeam! Nu va face, fiindca si asa zisii ziaristi au copii la scoala si stiu ca nu e bine sa te iei de o casta ce se manifesta adesea prin abuzuri.
    De fapt tot invatamantul aradean nu este altceva decat un mare abuz impotriva copiilor si a viitorului.

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.