Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Arad a anunţat că indemnizaţiile aferente lunii februarie, cuvenite persoanelor cu handicap mediu, vor fi achitate în prima jumătate a lunii aprilie.
Acest lucru a fost cauzat de faptul că „bugetul aprobat pentru trimestrul I al anului 2015 nu a putut acoperi integral valoarea prestaţiilor sociale cuvenite persoanelor cu handicap mediu în temeiul Legii 448/2006”, fiind necesară astfel „amânarea achitării bugetului personal complementar pentru gradul de handicap mediu, în sumă de 39 lei /persoană, cuvenit pentru luna februarie, până la data de 01.04.2015”.
„Ca atare, persoanele cu handicap mediu îşi vor încasa prin mandat poştal acest drept, în cursul primei jumătăţi a lunii aprilie 2015”, se arată într-un comunicat de presă al DGASPC) Arad.
Lasă un comentariu