INEDIT/ Un deputat rus propune populației SĂ MĂNÂNCE MAI PUȚIN în perioada crizei economice

INEDIT/ Un deputat rus propune populației SĂ MĂNÂNCE MAI PUȚIN în perioada crizei economice

Deputatul rus Ilia Gaffner a făcut conaționalilor săi o propunere inedită. Acesta le-a cerut rușilor să mănânce mai puțin până la ieșirea din actuala criză economică.

„Dacă nu avem posibilități, trebuie să ne aducem aminte că suntem cu toții ruși, că am suportat foame și frig, orice. Trebuie să ne gândim la sănătate. De exemplu, să mâncăm mai puțin”, a afirmat politicianul care face parte din partidul Rusia Unită, al președintelui Vladimir Putin.

„Prețurile la alimente au crescut cu 25 % față de luna ianuarie din anul trecut. Dar nu văd nicio mare tragedie în asta”, a mai spus acest membru al adunării regionale din Ekaterimburg, într-un interviu acordat portalului newdays.ru în timp ce se afla într-un supermarket.

Gaffner și-a argumentat propunerea prin faptul că  „mesele îmbelșugate de la Crăciun au trecut și lumea și-a umplut stomacul”.

Afirmațiile politicianului sunt făcute în contextul în care rușii resimt tot mai puternic urmările sancțiunilor impuse de Occident din cauza implicării Rusiei în conflictul din Ucraina, deprecierea rublei și scăderea vertiginoasă a prețului petrolului. Unele alimente, electrocasnice și mașini din import costă chiar de două ori mai mult decât în urmă cu câteva luni, în această țară.

Cele mai recente date oficiale arată că inflația inter anuală din Rusia a trecut de 10 %, ajungând, pentru prima dată în ultimii cinci ani, la o valoare cu două cifre.

Foto: newsler.ru

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.