Ineul PĂRĂSEŞTE Compania de Apă! Referendum iniţiat de un consilier local

Ineul PĂRĂSEŞTE Compania de Apă! Referendum iniţiat de un consilier local

Un consilier local din Ineu, Silviu Dimofte, a anunţat că va iniţia demersurile pentru renunţarea la serviciile Companiei de Apă şi Canal, urmând ca serviciul de apă şi canalizare din localitate, cu reţele aferente, să treacă în administrarea autorităților locale.

Motivele invocate de Silviu Dimofte, după consultarea cu mai mulţi ineuani, sunt „preţul mare al apei” şi „calitatea slabă” a serviciului prestat de Compania de Apă şi Canal în oraş şi în localităţile învecinate.

„Noi, la Ineu, plătim un preţ dublu pe metrul cub de apă faţă de oraşele învecinate, Sebiş sau Chişineu Criş. Dacă la Sebiş, unde preţul este de sub 4 lei metru cub, serviciul propriu de apă şi canalizare are profit, atunci şi la Ineu, unde se consumă 35.000 de metri cubi pe lună, ar trebui să se poată susţine singur”, a declarat Silviu Dimofte.

silviu-dimofte

Acesta susţine că, din cauza costurilor de despăgubire pentru investiţiile făcute, Consiliul Local Ineu ezită să „divorţeze” de Compania de Apă şi Canal, dar dacă populaţia ar cere asta, administraţia locală ar avea justificare să renunţe la serviciile companiei, cu toate implicaţiile aferente unui asemenea demers.

  1. Domnul Dimofte are foarte mare dreptate, undeva in articol apare cuvântul despăgubire , poate domnul consilier sa ne spună și la cât se ridica aceasta despăgubire? Oare o sa o putem suporta ca și cetățeni, oare diferența dintre prețul apei la Ineu și prețul apei la Sebis, înmulțit cu perioada rămasă pana la expirarea contractului cu compania de apa, nu este mai mică decât prețul plătit de noi pentru despăgubire? Ne faci niște socoteli Domnul consilier?

    Raspunde
  2. acest domn are o dunga rosie deasupra capului. intamplator?

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.