Infarctul se va trata la Arad: Pacienții nu vor mai deplasați la Timișoara

Infarctul se va trata la Arad: Pacienții nu vor mai deplasați la Timișoara

Din această toamnă, la Arad se vor realiza intervenții de urgență pentru salvarea vieții pacienților care suferă de infarct miocardic.

Aceștia nu vor mai fi transportați la Timișoara, pentru că în cadrul secției de cardiologie, respectiv a laboratorului de cardiologie intervențională se vor realiza linii speciale de gardă.

Această evoluție este posibilă datorită programului de intervenție în cardiologie.

Printr-un proiect transfrontalier, Consiliul județean Arad a câștigat 1 milion de euro pentru modernizarea secției Cardiologie.

Investițiile în această secție au început odată cu preluarea Laboratorului de Cardiologie Intervențională, acolo unde dr. Cristian Dina a realizat până astăzi peste 850 de intervenții cardiologice pe arterele coronariene, respectiv angioplastii sau montare de stent.

Intervențiile sunt gratuite pentru pacienți, în condițiile în care înainte de a fi preluat Laboratorul aceștia plăteau între 8000 și 15.000 de lei

Având în vedere că numărul bolnavilor de boli cardiovasculare este foarte mare în județul Arad am anunțat că susținem dezvoltarea Cardiologiei, ceea ce am și făcut, prin investiții majore. Și nu mă refer doar la preluarea Laboratorului de Cardiologie Intervențională, ci și la faptul că acest laborator a fost cuprins din luna august într-un program național de sănătate” , a declarat Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad.

În ședința din luna august a Consiliului Județean Arad au fost alocați bani pentru cumpărarea unor angiografe performante periferice, care vor fi folosite pentru a scădea incidența amputărilor de membre cauzate de bolile cardiovasculare.

Și la secția de Cardiologie investițiile au fost substanțiale, prin cumpărarea unui ecograf special, foarte rar în Romania, comparabil cu cele folosite în Germania, care diagnostichează într-o fază foarte incipientă bolile cardiace.

Loading...

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.