ÎNFIORĂTOR/ S-a mutat în CASĂ NOUĂ, fără să ştie SECRETUL ÎNGROZITOR pe care-l ascunde

ÎNFIORĂTOR/ S-a mutat în CASĂ NOUĂ, fără să ştie SECRETUL ÎNGROZITOR pe care-l ascunde

Cu toţii suntem bucuroşi şi entuziasmaţi dacă ne mutăm într-o casă nouă şi frumoasă. La fel a fost şi această familie, până la un moment dat…

Catrina McGhaw a închiriat o casă din Fergusson, Missouri, împreună cu familia ei. Totul a decurs normal, până când o prietenă a chemat-o panicată la ea acasă, pentru a vedea un documentar.

Catrina a constat cu oroare că, în documentarul despre criminali în serie la care se uitau, apărea un reportaj chiar despre casa în care s-a mutat. Ea a aflat că acolo au avut loc nişte atrocităţi greu de imaginat.

În urmă cu peste un deceniu, Maury Travis de 36 de ani, care lucra ca şi chelner la un hotel, a torturat şi a ucis în jur de 20 de femei în subsolul casei respective. Pentru ca lucrurile să fie şi mai grave, proprietara cu care a încheiat Catrina contractul de închiriere este chiar mama criminalului în serie, Sandra Travis.

Ucigaşul a fost prins după ce a trimis o scrisoare la un ziar în care se lăuda cu fapta sa şi a anexat o hartă pe care a marcat locurile unde erau îngropate cadavrele. De asemenea, în pivniţa torturii au fost găsite şi casete video cu înregistrări demne de filme horror, în care apare Maury chinuindu-şi victimele.

Catrina a cerut imediat rezilierea contractului de închiriere, iar după multe împotriviri din partea proprietarei, a reuşit să plece din casa groazei.

HT_serial_killer_house_7_sk_140708_4x3_992

Sursa: ABC News

 

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.