Înghiţiţi de PDL! Noua conducere a PNL va fi formată în proporţie de 65% din democrat-liberali

Înghiţiţi de PDL! Noua conducere a PNL va fi formată în proporţie de 65% din democrat-liberali

La Arad, democrat-liberalii vor fi reprezentaţi în proporţie de 65 la sută în noul birou judeţean de conducere al PNL iar vechii liberali vor fi reprezentaţi în proporţie de 35 la sută, în conformitate cu rezultatele alegerilor. Aceeaşi proporţie va fi respectată şi în ceea ce priveşte biroul municipal şi birourile organizaţiilor locale.

Cum primarii care sunt şi şefi de organizaţii urmează să devină preşedinţi unici ai noului PNL, democrat-liberalii au lansat la Arad „şopârliţa” potrivit căreia Gheorghe Falcă ar urma să devină preşedinte unic al filialei noului partid care a rezultat din fuziunea PNL cu PDL.

Informaţia a fost contrazisă de surse liberale, care au afirmat pentru newsar.ro că senatorul Ioan Cristina îşi va păstra calitatea de copreşedinte până în 2017.

De remarcat, că pentru a fi valabile, toate deciziile PNL Arad vor trebui să poarte ambele semnături ale liderilor partidului, adică pe cele ale lui Ioan Cristina şi Gheorghe Falcă, sau ale înlocuitorilor temporari ai acestora.

  1. si-o merita din plin

    Raspunde
  2. Asta se întâmplă la Arad, dar în cele mai multe județe ale țării situația este exact invers.

    Raspunde
  3. Păi așa se-ntâmplă când ur
    mărești doar propriol interes și crezi că un partid se conduce de la perla, păi nelutzule fugi in munti si ascunde-te la chislaca că ai nenorocit pnlul, de fapt ai fost mereu pdlist lucru pe care l-ai recunoscut de fapt…păcat de acest frumos partid iar ție rușine să-ți fie in veci!!

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.