Membrii sindicatului Centrului Județean de Resurse si Asistență Educațională (CJRAE) din judetul Arad au anunţat că își vor întrerupe activitatea luni, 4 martie 2019, în semn de protest faţă de Ministerul Educaţiei Naţionale.
„Ţinând cont de faptul ca în această perioadă se derulează evaluările psihosomatice în vederea înscrierii la clasa pregătitoare a copiilor care nu împlinesc vârsta de 6 ani până la începerea anului şcolar, se va suspenda această activitate”, a declarat profesorul consilier școlar Amalia Moroc, liderul sindicaliştilor de la CJRAE Arad.
Potrivit acesteia, motivele protestului sunt mai mult decât întemeiate: Ministerul Educației Naționale intenționează să anuleze sporul de 15% pentru învățământ special, acordat în prezent pentru cadrele didactice din această instituție. În plus, profesorii din cadrul CJRAE, nu beneficiază nici de sporul de 10% pentru suprasolicitare neuropsihică, acordat tuturor cadrelor didactice din unitățile de învățământ preuniversitar.
„Demersul nostru nu este îndreptat împotriva părinților sau al elevilor, este un demers împotriva abuzului, al incompetenței și demagogiei Ministerului Educației Naționale. Nu ne mai lăsăm călcați în picioare. Dacă până acum, bunul simț și etica profesională au fost interpretate ca o invitație la bătaia de joc a unor guvernanți vremelnici am decis să demascăm minciuna legată de așa zisele măriri salariale și nepăsarea celor care umilesc profesorii”, a mai spus Amalia Moroc.
De remarcat, că prin intermediul CJRAE Arad, se desfășoară o activitate didactică complexă care presupune predarea la clasă, consilierea elevilor problematici, elaborarea de studii și programe pentru orientarea carierei și a strategiei educaționale, ameliorarea dificultăților de vorbire și a deficiențelor grave și asociate, care țin de sfera învățământului special cât și evaluarea psihosomatică a preșcolarilor, motivul pentru care angajații acestei insituții se simt îndreptățiți să își apere cu demnitate drepturile.
Lasă un comentariu