Inspectoratul Școlar Județean Arad face precizări cu privire la incendiul care a avut loc joi dimineața la o unitate de învățământ din județul Arad.
„Astăzi, 20 aprilie, în jurul orelor 10.15, în corpul de clădire unde își desfășoară activitatea două dintre clasele ciclului primar al Școlii Gimnazială «Iustin Marșieu» Socodor a avut loc un incendiu. Pompierii militari ai Detașamentului Ineu – Garda 2 Chișineu-Criș au fost chemati la fața locului unde au intervenit cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și un echipaj SMURD. Toti cei 40 de elevi și două cadre didactice care își desfășurau activitatea în acel corp de clădire au fost evacuați în condiții de siguranță și sunt în acest moment în afara oricărui pericol. Incendiul a fost localizat și lichidat la nivelul unei grinzi, care se afla în imediata apropiere a coșului de fum. Potrivit ISU Arad, cauza probabilă a incendiului este în curs de stabilire. Activitățile didactice se vor putea desfășura în continuare, fără probleme, în condiții de siguranță, conform declarației domnului director prof. Flavius Brîndușe”, se arată într-un comunicat de presă transmis de Inspectoratul Școlar Județean Arad.
Lasă un comentariu