Inspectorii de muncă din cadrul Serviciului Control Relații de Muncă al Inspectoratului Teritorial de Muncă Arad au desfășurat, în perioada 26 octombrie – 30 octombrie 2020, acțiuni de verificare cu privire la respectarea prevederilor legale de încheiere și executare a contractelor individuale de muncă, de organizare, de evidență a timpului de muncă și de odihnă a personalului angajat care desfășoară activități de transport rutier de mărfuri și călători, acordarea drepturilor salariale precum și plata acestora pentru munca prestată.
Acțiunea, desfășurată atât în teren alături de lucrători din cadrul ISCTR cât și la sediul angajatorilor, a fost motivată în special de impactul social și consecințele care pot avea loc în cazul unui accident rutier, dat fiind activitatea intensă desfășurată de către acești conducători auto, a numărului mare de ore pe care le petrec la locul de muncă și nu în ultimul rând a stresului cu care aceștia se confruntă.
S-a urmărit cu precădere identificarea angajatorilor care folosesc muncă nedeclarată, creșterea gradului de conștientizare a angajatorilor și a angajaților în ceea ce privește necesitatea respectării legislației muncii precum și a legilor speciale care reglementează transportul rutier, accentul fiind pus pe respectarea perioadelor de conducere, a pauzelor și a perioadelor de odihnă, evidențiate de către aparatele de înregistrare a activității.
Astfel, în urma controalelor, angajatorii la care s-au constatat nereguli au primit măsuri de remediere în termen a neconformităților constatate, abaterile grave fiind însă sancționate conform legislației în vigoare.
„Putem afirma că acțiunea a avut rol benefic întrucât paralel cu activitatea de control, inspectorii de muncă au procedat și la informarea angajatorilor, îndeosebi cu privire la aplicarea corectă a legislației speciale în domeniu, fiind oferite soluții la problemele prezentate de către aceștia. Subliniem și pe această cale, că respectarea regulilor privind organizarea timpului de muncă al persoanelor care efectuează activități mobile de transport rutier atrage după sine o reală îmbunătățire a condițiilor sociale, a sănătății și protecției acestora și în mod direct conduce la îmbunătățirea siguranței rutiere, fiind astfel înlăturate consecințele accidentelor rutiere, accidentelor de muncă, soldate de cele mai multe ori nu doar cu pagube materile ci și cu victime”, informează ITM Arad.
Ca la fiecare acțiune de control, angajatorilor și lucrătorilor li s-a readus în atenție obligația de a respecta dispozițiile Legii nr. 55 / 2020, importanța igienzării zilnice a spațiilor comune (sali de mese, coridoare, birouri, vestiare, grupuri sanitare), punerea la dispoziția lucrătorilor de soluții / substanțe pentru dezinfectare, atât în punctele de acces în unitate cât și la locul de muncă, păstrarea distanței reglementate precum și obligația de a purta masca de protecție, în vederea asigurării unei protecții adecvate împotriva îmbolnăvirii cu coronavirusul SARS – CoV – 2 și a stopării răspândirii acestuia.
Lasă un comentariu