Instruire obligatorie pentru persoanele care nu au mai activat ca preşedinţi sau locţiitori în secţii de votare

Instruire obligatorie pentru persoanele care nu au mai activat ca preşedinţi sau locţiitori în secţii de votare

Reprezentanţii Prefecturii Arad anunţă că, potrivit unor reglementări ale Autorităţii Electorale Permanente, persoanele care şi-au depus cerere de înscriere pentru ocuparea unei funcţii de preşedinte sau locţiitor de secţie de votare la scrutinul pentru alegerea Preşedintelui României şi nu au mai fost la alegeri anterioare pe una din cele două funcţii, trebuie să participe în mod obligatoriu la o sesiune de instruire cu reprezentanţii zonali ai Autorităţii.

Instruirea va avea loc joi, 2 octombrie, ora 15,00, în sala de spectacole a Teatrului Clasic „Ioan Slavici”, în prezenţa reprezentanţilor Autorităţii Electorale Permanente şi ai Instituţiei Prefectului.

Nu trebuie să participe la instruire persoanele care au mai fost preşedinţi sau locţiitori în secţii de votare la alegeri anterioare (indiferent de tipul lor), precum şi persoanele care au participat deja la instruiri ale Autorităţii Electorale Permanente fără a fi desemnate pentru una din cele două funcţii.

Persoanele care absentează de la instruire vor fi respinse ulterior de Autoritatea Electorală Permanentă şi nu vor intra în baza de date din care se vor trage la sorţi, de preşedintele Tribunalului Arad, preşedinţii şi locţiitorii pentru secţiile de votare ce vor fi organizate cu ocazia alegerilor din 2 (16) noiembrie 2014.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.