Întâlnire regională la Arad a secretarilor PSD din regiunea 5 Vest

Întâlnire regională la Arad a secretarilor PSD din regiunea 5 Vest

La Arad a avut loc, vineri, întâlnirea regională a secretarilor PSD, reuniune ce s-a concentrat cu preponderenţă pe probleme organizatorice ale partidului.

Au participat alături de liderul PSD Arad, deputatul Dorel Căprar, gazda întâlnirii, Natalia Intotero, deputat de Hunedoara, coordonator regional PSD al regiunii 5 Vest, deputatul Laurenţiu Nistor, preşedintele PSD Hunedoara, Alexandra Braica, secretar de stat în cadrul Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale, Adrian Negoiţă, secretarul executiv al PSD Timiş şi secretarul executiv al PSD Arad, Florin Tripa.
„Comitetul executiv al PSD s-a întrunit în ultima perioadă în medie de 2 ori pe lună iar în data de 9 decembrie va avea loc o nouă reuniune la Bucureşti. Până în data de 15 decembrie vom încerca să definitivăm listele de candidaţi pentru alegerile locale”, a spus deputatul Dorel Căprar, preşedintele PSD Arad.
„Practic este nu numai un schimb de experienţă între organizaţii ci şi o oportunitate de a găsi soluţii eficiente, astfel ca toate organizaţiile din regiunea 5 Vest să obţină rezultatele cele mai bune la alegerile locale şi la cele parlamentare din 2016. Am discutat de asemenea despre viitorii candidaţi la primării, consilii locale şi judeţene, care sigur trebuie să fie cei mai buni oameni care atrag şi cele mai multe voturi”, a afirmat deputatul Laurenţiu Nistor, preşedintele PSD Hunedoara.
„Aşa cum au afirmat şi colegii mei intenţionăm să desfăşurăm cât mai multe acţiuni pentru a atrage un număr cât mai mare de cetăţeni, pentru a avea încredere în doctrina de stânga. Ne bucurăm să vă spunem că la nivelul Partidului Social Democrat există Liga Elevilor şi ne bucurăm că tineri olimpici, foarte bine pregătiţi, aderă la partid şi doresc să se implice în viaţa publică”, a conchis deputatul Natalia Intotero, coordonator regional PSD al Regiunii 5 Vest.

  1. Dorele de ce frecati lampa? va bate Falca la curu gol nu pentru ca sunteti prea slabi ci pentru ca sunteti in cardasie cu el!! RUSINE!

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.