Mai multe articole din rubrica "" ↑

Întâmplător sau nu, UTA n-a mai pierdut acasă odată cu instalarea lui Popa pe bancă. Şi a jucat cu Hermannstadt!

Întâmplător sau nu, UTA n-a mai pierdut acasă odată cu instalarea lui Popa pe bancă. Şi a jucat cu Hermannstadt!

UTA a reuşit astăzi, la Şiria, să nu piardă cu FC Hermannstadt. În plus, i s-a refuzat şi un penalty din care putea tranşa meciul.

Scorul a fost de 1 – 1, într-o partidă în care tinerii fotbalişti arădeni au arătat că se poate. Cu puţin noroc, puteau produce o surpriză şi mai mare, dacă centralul partidei nu ar fi mutat în afara careului locul de execuţie al unui fault asupra lui Stahl.

E drept că de cealaltă parte ocaziile au fost mai numeroase, fără a fi concretizate, însă, pe tabela de marcaj.

Coincidenţă sau nu, jocul bun al utiştilor coincide cu instalarea lui Ionuţ Popa în funcţia de director tehnic.

De remarcat, că partida a fost dominată de un conflict deschis în tribune, între galeria (care a făcut deplasarea de la Arad doar pentru a-şi purta războiul cu Ionuţ Popa şi primarul Gheorghe Falcă) şi restul suporterilor, care i-au luat apărarea noului director tehnic (nu şi edilului şef al municipiului).

Loading...
  1. un suporter adevarat sustine echipa nu face politica

    Raspunde
  2. sa ne salvam anul asta conteaza, apoi sa promovam anul viitor. cu Ionut Popa am putea si cu actualul nucleu de jucatori + trei patru cu experienta. forzza UTA!!!!!!!!!!!!!!!!!

    Raspunde
  3. nimic nu e intamplator. daca nu venea Popica luam cinci boabe si eram deja in C. cei care il injura nu au nici o treaba cu fotbalul sunt huligani. s-a vazut la Timisoara cand au sarit la bataie in loc sa-si vada de treaba lor care e aceea de a incuraja echipa. daca si Falca ar vrea binele echipei la Arad s-ar putea realiza multe lucruri frumoase!!

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.