Ce este USR?
Uniunea Salvați România nu e un partid clasic, cu structuri piramidale stratificate cu vectori cu imagine cultivată mediatic și ideologie sofisticată. Este mai degrabă o platformă destinată schimbării pardigmei politice în România. Este o coagulare ad-hoc a unor oameni care au decis să se implice pentru că așa nu se mai poate. În mod normal cei care contribuie la clădirea proiectului USR nu ar avea ce să caute în politică. Sunt în general oameni cu cariere, bine ancorați social, oameni a căror notorietate, dacă există nu este clădită în melanjul politic al ultimilor 27 de ani. Dar au simțit că decizia politică într-o Românie aflată la periferia Europei, e prea importantă ca să mai fie lăsată pe mâna politicienilor.
Ce le propuneți alegătorilor?
USR propune un recurs la normalitate. În primul rând ne dorim transparență decizională totală la nivelul administrațiilor centrale și locale, la nivelul tuturor ordonatorilor de credite și descentralizatelor și din România. Toți banii publici să poată fi urmăriți și justificați. Adiacent acestui principiu al transparenței vom promova depolitizarea administrațiilor și descentralizatelor – măsuri ferme pentru promovarea unui funcționar public independent și autonom. Renunțarea la imunități si beneficii de grup, la clientelism și sinecure. Tot pentru acest obiectiv trebuie aduse modificări la Legea Achizițiilor publice astfel încât să fie consonantă cu practica europeană.
În altă ordine de idei trebuie să revenim la cursul firesc al democrației reprezentative de la care politicienii ultimilor ani au derapat controlat. Trebuie aduse modificări Legii Electorale, trebuie revenit la alegerea primarilor din două tururi de scrutin. PSD și PNL au agreat complice alegerea dintr-un singur tur pentru conservarea primarilor aflați în funcție. Au sacrificat reprezentativitatea pentru menținerea clientelei și avantajului electoral al controlului asupra banului public și clientelei de partid. De asemenea trebuie eliminatele filtrele puse în calea exprimării politice în România. E absurd să ai nevoie de 3 oameni să îți faci un partid dar de 200.000 de semnături pentru a candida.
Avem multe alte propuneri în toate domeniile dar vreau să vorbesc mai detaliat despre Sănătate. Propunem o reformă structurală profundă a Sistemului de Sănătate și creșterea finanțării spre 6% din PIB. Sănătatea nu mai trebuie privită ca o cheltuială ci ca o investiție. Deviza Europeană “Sănătatea înseamnă bunăstare” trebuie înțeleasă și aplicată. Povara sănătății precare a românilor asupra PIB-ului este de peste 10% și aici vorbesc de pensionări anticipate, descoperirea tardivă a unor boli sau costurile ineficienței unui sistem de sănătate greoi, cu personal insuficient și infrastructură foarte veche. Spitalele din România deservesc și deficitul de asistență socială și îngrijire. Trebuie să translăm vârful de sarcină dinspre medicina de spital spre medicina primară și spre medicina preventivă, de depistare precoce a bolilor, în special neoplazice și cardiovasculare.
Cine este Adrian Wiener?
Am 43 de ani, sunt medic primar în cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad, cadru universitar la Universitatea Vasile Goldiș. Am fost Director Medical, purtător de cuvânt și Manager al Spitalului. Candidez din partea Uniunii Slavați România la Senatul României și doresc să contribui la schimbarea profundă de care această țară are nevoie. Îndemn arădenii să voteze pentru curățarea Parlamentului de politicienii de carieră, captivi intereselor unor partide care prin corupție, incompetență si decuplarea de interesul național sunt responsabili de felul în care arată România azi.
#Însfârșitaicucine
Comandat de Uniunea Salvați România, Cod unic de identificare al mandatarului financiar: 11160072
uniunea sabotati romania este subventionata de soros ? e adevarat sau nu?