Încă o PALMĂ dată comercianților: INTERZICEREA TOTALĂ a fumatului în spațiile publice închise

Încă o PALMĂ dată comercianților: INTERZICEREA TOTALĂ a fumatului în spațiile publice închise

Proiectul de amendare a Legii 349/2002 cu privire la combaterea efectelor fumatului poate duce la pierderea a 20.000 locuri de muncă și ar putea înjumătăți cifra de afaceri pentru aproape 50% din punctele de vânzare care comercializează țigarete, sunt de părere producătorii de țigări, care au depus recent, la Camera Deputaților, un punct de vedere referitor la propunerea de interzicere totală a fumatului în spațiile publice închise și de interzicere a comercializării produselor din tutun la o distanță de mai puțin de 250 m de spitale și unități de învățământ.

„Estimăm că, dintr-un total de 73.000 de puncte de vânzare cu amănuntul a produselor din tutun, aflate la ora actuală în România, vor fi afectate peste 46% la nivel național: 54% în mediul urban și 27% în mediul rural. Dat fiind că în București există peste 500 unități de învățământ și peste 100 unități medicale, impactul estimat este de 65% din numărul punctelor de vânzare (…)”, se arată în documentul menționat. Potrivit semnatarilor, „restricția listării produselor din tutun va reduce cifra de afaceri a comercianților afectați cu 35% până la 50%!”

Scăderea traficului de consumatori fumători poate conduce și la reducerea vânzărilor și pentru alte categorii de produse (coșul de cumpărături al unui fumător este cu peste 30% mai mare decât cel al unui nefumător). Cifra de afaceri va scădea în cuantum egal cu vânzările generate de categoria de țigarete, iar reducerea volumelor și a profitului va determina în mod direct scăderea posibilităților fiecărui comerciant de a plăti salarii sau de a menține numărul de angajați. Ca urmare, sunt anticipate efecte în lanț pentru antrepozitari, angrosiști, transportatori, fiind estimate pierderea a circa 20.000 de locuri de muncă din totalul de circa 40.000 in această ramură economică, pe lanțul de aprovizionare si distribuție!

Companiile de tutun califică propunerea legislativă drept „o supra-reglementare excesivă, fără precedent în Europa și în lume”, solicitând „efectuarea unui studiu de impact, care să pună în perspectivă discrepanța între obiectivul de sănătate publică urmărit și mijloacele prin care se dorește ca acesta să fie atins”.

În luna septembrie a anului trecut, Camera Deputaților a inițiat un proiect de modificare a Legii 349/2002 pentru prevenirea și combaterea efectelor consumului produselor din tutun, proiect care are ca obiectiv de reglementare interzicerea completă a fumatului în spațiile publice, în scopul micșorării numărului de fumători pasivi și activi.

Printre propunerile de amendamente la Legea 349/2002, se află și unul care prevede interzicerea vânzării produselor din tutun, la o distanță de mai putin de 250 de metri de punctele de acces în spitale și unități de învățământ.

Industria tutunului este al doilea mare contribuabil la bugetul de stat al României, după companiile din sectorul petrolier. În 2014, industria tutunului a virat la buget circa 2,7 miliarde euro, însemnând accize, TVA, taxe și contribuții. Suma reprezintă 1,75% din PIB si 12,5% din totalul veniturilor bugetare.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.