Primarul Municipiului Arad, Gheorghe Falcă, a prezentat detalii ale șantierului de reabilitare a Filarmonicii de Stat, care a început în această vară.
Lucrările finanțate din bugetul local vizează reabilitarea interioară și exterioară și vor dura doi ani. Valoarea contractului este de 17, 3 milioane lei iar executantul stabilit în urma procedurilor de achiziție de lucrări este SC Tehnodomus SA Arad. Pe perioada șantierului activitatea artistică și concertele Filarmonicii de Stat vor fi găzduite de Teatrul Clasic Ioan Slavici și de Casa Armatei.
Lucrările cuprind reabilitarea sălii mari de concerte, a sălii mici și a zonelor adiacente, restaurarea ornamentelor murale, a picturilor și vitraliilor, refacerea scenei şi a tuturor instalațiilor, reabilitări ale subsolului, reabilitarea fațadei principale, refacerea parțială a acoperișului precum şi altele. Investiția cuprinde dotări cu mobilier și echipamente moderne a sălii de concerte precum și un ascensor pentru accesibilizarea clădirii.
Palatul Cultural se află numai parțial în administrarea municipalității (corpul cu fațada principală, care cuprinde sala mare de concerte). În ceea ce privește zona din imobil în care funcționează Complexul Muzeal, aceasta se află în administrarea Consiliului Județean. Având în vedere faptul că reprezentanții instituției au informat municipalitatea că au finalizat la rândul lor documentația tehnică pentru reabilitare, primarul Aradului s-a declarat optimist cu privire la reabilitarea întregului ansamblu al Palatului Cultural.
Numai bine. Muncitorii se mută de pe pasarelă direct în scaunele Culturii arădene. Și de acolo probabil vor moderniza și Palatul administrativ. Pe alte câteva milioane. De lei sau euro, nici nu mai contează din moment ce nu vătaful plătește.