Intubarea canalului Mureşel mai aşteaptă. Sergiu Bîlcea arată cu degetul spre guvern

Intubarea canalului Mureşel mai aşteaptă. Sergiu Bîlcea arată cu degetul spre guvern

Sergiu Bîlcea, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean şi preşedinte al Organizaţiei Municipale PNL Arad, acuză guvernarea ALDE – PSD pentru întârzierea intubării canalului Mureşel.

Potrivit lui Bîlcea, una dintre problemele ridicate constant de arădeni este intubarea Mureşelului, care vara degajă un miros insuportabil pentru cei care locuiesc în vecinătatea acestuia.

„Pentru că este o problemă importantă pentru mulţi arădeni, l-am interpelat de directorul ANIF, Mircea Purcaru, în cadrul unei şedinţe a Consiliului Judeţean. Aşa cum ne-am obişnuit, am auzit doar scuze şi informaţii eronate. Situaţia Mureşelului este clară: Administraţia locală a solicitat în repetate rânduri să îl preia, pentru a investi şi a rezolva problema. Printr-o hotărâre a Consiliului Local Municipal din 2016, s-a solicitat administrarea pentru 6500 de metri, pe suprafaţa oraşului. La finalul lui 2016, Guvernul tehnocrat de atunci a fost de acord cu o formulă în care administraţia locală să administreze 6000 de metri din Mureşel, în anumite condiţii. La scurt timp, Guvernul s-a schimbat şi nu am mai primit nici un răspuns pe această temă”, a afirmat Sergiu Bîlcea.

„Guvernul PSD ALDE nici nu investeşte în Mureşel, nici nu îl dă administraţiei locale. Mai mult, o adresă din 2018, semnată de domnul Purcaru, conţine două elemente importante: ANIF a depus un proiect pe fonduri europene pentru amenajarea Mureşelului, deci nu se pune problema să fie în administrarea Aradului; ANIF cere Primăriei documentaţia cu privire la Canalul Mureşel, partea întubată, pentru că nu o are. Rezultă de aici foarte clar lipsa de implicare şi de interes, dar mai ales intenţia de a ascunde situaţia reală şi de a-i minţi pe arădenii afectaţi. Cerem PSD şi ALDE să se implice şi să ne lase să intervenim pentru a rezolva o problemă presantă pentru arădeni, a mai declarat Bâlcea.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.